22.12

 Omului ii sta in fire sa se schimbe, si odata cu schimbarea initiala, vizibila, rezulta alte schimbari, mai mici poate, si ele provoaca altele, si tot asa pana ce omul devine cu totul altul, probabil si fizic dar in primul rand mental. Asa cum tot ce e bun are o limita, asa si raul are perioade de ezitare dand voie omului 'sa ia o gura de aer'.

Gura de aer din momentul de fata se pare ca e mai ciudata decat ce ma asteptam totusi. Amuzamentul prinde viata, si viata parca e un amuzament special.

'Gura de aer' cu ochi verzi suna ciudat, nu? Eh si totusi ma incapatanez sa evit substantivul acela anume, ca sa vad cat de adanc priveste cititorul. Ma simt ca si cum as vedea pe cineva care cade brusc si orbeste, si intinde mainile spre mine in speranta ca`si va recuperea vederea. Ce ar trebui sa fac, nu stiu, pt ca orice fac e in regula, si asta ma debusoleaza. Dar problema este ca nu`mi raspund la intrebarea: 'Dar oare eu vad?'.

Asta este piesa cea mai importanta, si nu stiu cum sa`i dau de cap, insa ma bucurea ideea ca poate si eu intind indirect mainile, sperand ca ne vom ajuta reciproc in recuperarea vederii.

Oare ce chip trebuie sa ii prezint? Oare cum ar trebui sa ma schimb? Oare cum reactioneaza la lucrurile mai ciudate care i se spun? Insa oare de ce ma intereseaza toate acestea???

Analizand pe toate partile, excludem categoric posibilitatea unei impresii dezamagitoare, caci este pur si simplu inadmisibil. Dezamagirea este crunta, si nimeni nu o merita, chit ca ne macina creierele in viata de zi cu zi. 'Fatal si Exclus', cu punct in coada. Nu se poate, mai ales la cum e ea. A ajuns la momentul in care cade, si trebuie sa aiba pe cineva care sa`i spuna ca are parasuta totusi in spinare, insa momentul e si mai critic deoarece crede ca oricine poate face asta.

Chiar daca in context m`am caracterizat ca un oarecare, nu pot exclude si varianta aceasta totusi, pt ca recent ma simteam la fel, insa cand am aflat detaliile chiar de la ea am zis 'Eu ca eu, dar asta e deja prea mult pt asa o varsta!' si pur si simplu am simtit ca nu trebuie sa ma consider asa inutil, pt simplul fapt ca nu sunt, si cineva care nu ma cunoaste are incredere deplina in mine. Mi se pare e`a dreptul colosal si wow, chiar sunt mandru de mine!

Lasand la o parte gluma, observ ca schimbarea apare atat de neasteptat pe cat de neasteptat ma asteptam sa apara (adica nu ma asteptam deloc). Brusc, si cu urmari ... neasteptate! Nu simt atat de multe cum speram eu, insa reactionez mai puternic in ciuda a ceea ce simt, iar in final rasare de nicaieri o intrebare ce pregateste gandurile pt perioada indelungata in care voi fi pe ele:

De ce ma gandesc continuu la ea??

22.12.2010

01:10

Si intuneric se facu!

END!!!