Degeaba...

 Hehe, se pare ca este prima data cand nu`mi fac schite pe ceva ca pe urma sa postez pe blog.

Pur si simplu am simtit nevoia sa scriu. Nu stiu de ce, dar imi tremura mainile, si parca astfel le ajut sa`si revina.

Dar de fapt nu doar mainile tremura. Furia trece prin tot corpul. Furia ma cuprinde si ma sfatuieste ce sa fac. Trebuie sa opresc tremurul asta, si stiu cum, dar nu am cum acum, deoarece in primul rand stiu ca ma va roade constiinta. Trebuie sa simt sangele cuiva, mirosul, gustul, trebuie sa vad culoarea aceea specifica, deosebit de frumoasa si misterioasa.

Trebuie...

Ma doare gatul, ma doare capul. Ma dor degetele, si nu stiu unde vreau sa duc cu ce scriu aici, asa ca voi continua pana imi voi da seama.

Curand se va intampla, nu stiu in ce imprejurari, dar categoric se va intampla. Nu cred ca e nevoie de experienta, trebuie doar sa se intample asa cum simt in momentul respectiv, si voi scrie toate detaliile pe blog.

Imi amintesc acum de veselia vremurilor trecute in care pur si simplu nu stiam ce e aia viata, cand toti erau in jurul meu asa cum ar fi trebuit pentru perioade lungi de timp. Acum totul se schimba mult prea repede. Nu`mi pot da seama cine e cine, si ce vine pt mine.

Mai stiti oare clasa a 6`a? Atunci cand nu mai e asa multa toceala si incepe mintea sa functioneze mai logic, cand simteam la propriu roseata din obraji cand priveam anumite persoane dragi, felul in care ma facea una anume sa ma pierd prin simplul fapt ca ma privea. Era alta viata, ma simteam altfel.

Acum nu mai simt nimic. Realizez treptat ca este cat se poate de adevarat faptul ca nu mai pot simti aproape nimic. E bine sa ai familie mare, e bine sa te intelegi mai mult sau mai putin bine cu toti, dar se ajunge la momentul in care incep sa moara, pe capete, si se duc, si se duc cu totii. A trecut vremea fericirii si cine stie cand se intoarce?

Eu.

Niciodata.

Am profitat cat am putut, iar acum a trecut, si trebuie sa suport consecintele fericirii mele de atunci. Ce e bun nu tine mult, iar asta este cea mai importanta lectie pe care un om o poate invata in viata sa.

Vremea in care credeam ca simt, ca am familie si ca ii iubesc, in care prietenii insemnau ceva etern, in care dragostea dadea din maini  sa iasa in evidenta, s`a dus. Sunt confuz, insa stiu categoric acest lucru, stiu ca dragostea e starnita temporar din lipsa de ocupatie. Oamenii niciodata nu vor cunoaste dragostea adevarata, acest fapt e logic, categoric.

Insa eu inca sper...

Pana de curand ziceam ca eu nu o sa beau, nu ma apuc de tutun, sau de fumat... (cunoscatorii). Ma uitam cu groaza la filme horror fara sa stiu ca prea putin timp mai tarziu ma voi uita cu pofta...

Si totusi nu inteleg de ce gandesc toate acestea si ce rost are aceasta postare.

Vreau un psiholog...............

( Voi face un alt blog curand destinat creatiilor... diferite, si poeziilor. I hope we could... KeTcHuP!  :| )

Si intuneric se facu!

END!!!