Refiugiul acestei seri

Ma coplesesc din nou toate cele in acest moment, in primul rand rutina, si din aceasta cauza sper ca refugiul meu sa fie in cel mai intunecat colt al camerei.
Problema este ca si asa tot o sa ma vada cel ce ma acompaniaza cu prezenta.
Norocul este, totusi, ca acest cineva doarme.
Totul devine insuportabil si a trecut abia o saptamana, asa ca prefer sa profit de ocazie si sa stau cat mai mult timp treaz stiind ca acesta este timpul petrecut in afara programului deja facut. Nu de mine.
Din alt punct de vedere, o parte buna mai e ca sunt acasa, si ca nu mi se pot scoate ochii in asa hal ca in partea cealalta...
E prea frumos acum. E cel mai frumos moment din ultimul timp. Ma doare capul relativ tare dar intr'un mod placut, lumina lunii intra in camera printre jaluzelele pe jumatate trase, iar sforaitul usor din camera ma face sa ma simt in sfarsit liber...!
Ma relaxez, privind tavanul, intind mainile si picioarele simetric prin pat fara sa le incordez, pentru a nu se misca deloc, inchid ochii, dar ii intre deschid foarte putin odata la cateva secunde si inspir adanc...
Amortesc...
Nu'mi mai simt degetele, mainile, picioarele...
Nu imi mai simt corpul...
Simt in final o durere deasupra patului in partea dreapta, semn ca mana mea s'a relaxat mai mult decat trebuia si ca ar fi mai bine sa nu incerc s'o misc pentru a nu accentua durerea. Ma relaxez din nou, inchizand ochii obositi, si las corpul in spate. Chit ca aparent sunt la o distanta foarte mica fata de trup in acest moment, aceasta pare atat de mica din cauza refuzului de a crede ca de fapt strabat nu numai aer si praf, ci si alte lucruri de neinteles...


Si intuneric se facu!
END!!!