Si parca doar ieri implinisem 4 ani jumate si ma obisnuiam cu vremurile, parca doar ieri imi salutam fratii zilnic sezand cu ei la masa, glumind si simtindu'ne bine, ca intr'un rai etern. Parca ieri se intamplau toate lucrurile bune ce astazi isi pierd treptat urmele, ravasind actiuni distrugatoare...
Singuratatea ma doboara si mai mult la masa, unde visez si ma pierd in propria'mi minte bolnava, cand apare ea.
Infecta prezenta.
Infect caracter.
Infecta persoana!
Diferente, victimizari inutile, acuzari starnite de presupuneri (nu ca stupide, ci) de om retardat. Toate ca toate, dar sa zici 'Femeia care va facea observatii a murit. Eu nu va fac observatii.' fara motiv... Mi se pare strigator la cer, aberant, ca spus de un om fara judecata!
Obisnuind sa strice buna dispozitie, deja nu mai rezist sa stau cu ea in casa, nu mai suport toate chestiile pe care le face zilnic, pentru ca (ok, imi zice tata 'Ignor'o, si fa ca tine.', dar) la un moment dat se acumuleaza toate fazele astea si cand se umple paharul cantitatea de apa revarsata este mult mai semnificativa fata de fiecare picatura (care este adaugata treptat in vas).
Este exact cum ai zis, bati cuiele in lemn insa chiar daca le scoti repede gaurile raman mereu. Mereu o sa'mi amintesc cum spulberai orice bucurie dobandeam, cum fiecare secunda o petreceai macinandu'mi creierul, ocupandu'mi timpul facandu'ma sa ma invinovatesc si sa ma urasc din cauza ca nu m'ai iubit cu adevarat niciodata.
Abia astept sa'ti vad ochii arzand, oasele spintecate, unul cate unul in timp ce iti bag viermi in gura, si cu toate ca visez de mult, simt aceasta clipa cum se apropie radical, pe masura ce paharul se umple... Mi'ai distrus copilaria, e timpul sa ma revansez!
19:23
05.06.2012
Si intuneric se facu!
END!!!
