joi, 20 septembrie 2012

19.08

 Si iata'ma revenind in cadrul blogului, in cadrul gandurilor mele negre si funebre, motivat de ura si dezgust de sine ca sa continui sa scriu, vizualizandu'ma intr'un fundal alb cu capul in genunchi dezvoltand idei despre moarte si asemuind'o pe aceasta cu lucruri din viata de zi cu zi pentru o rutina cat mai infricosatoare.
Pentru ca pana la urma frica de moarte conduce omul in viata, ea il motiveaza si il conduce in situatii neasteptate.
Si astfel ma straduiesc sa'mi propun macar sa ma uit la cartea pe care am inceput'o de mai bine de juma' de an, care zace pe masa si nu'mi starneste nicio emotie comparativ cu calculatorul.
Tata avea dreptate cand zicea ca sunt un nimic, cand urla ca daca plec din casa parinteasca n'o sa ma descurc, ca o sa ajung un nimeni din celelalte sute pe care le vezi zilnic in autobuz, un nimeni pe drumul sau catre nimic...
Si poate te amuza toate aberatiile enumerate mai sus, mi s'a ras in fata in timp ce povestirile'mi relatate in scris in momente critice de depresie erau citite cu un sictir suprem... Dar eu asta simt. Ma doare cand scriu asta, pentru ca realizez cat de dificil e pentru mine sa'mi exprim sentimentele chiar si fata de mine, si pentru ca exprimarea acestora este efectuata punand cap la cap toate lucrurile negative din viata mea, damite ca un oarecare care citeste doua randuri sa le ia in batjocura cu toate ca exprim aici ceea ce multi au simtit cel putin o data in viata lor (si ma refer aici si la acel oarecare abia specificat).
Si la cata ura am acumulat din nou, si la cata ura acumulez in continuare, o sa revin sa'mi golesc paharul de cate ori o sa am ocazia, transformand fiecare picatura de ura in cuvinte insangerate pentru a continua sa rezist cu ce ura va urma sa picure din nou in pahar...

19.08.2012
02:33

Si intuneric se facu!
END!!!