O poezie veche ;x

Cine`i sentimentul care

Dorul de ti`l inteteste,

Viata ce se vestejeste

El o umple de culoare?

O persoana pt care,

La un moment dat,

Simti ceva adevarat

Ca si o schimbare

Intr`o viata de c$&%t.
(Intr`un viitor neant.) - a se citi 'viitor': adj

O atingere ce poate

Chiar din somn sa te trezeasca

Cu corpu`ti simtind ca arde

Dragostea s`o potoleasca...

Si intuneric se facu!

END!!!

100 de minute de chin

 Cu pumnii inclesati si cu ochii rosii iesiti din orbite, zacea in locul lui din scorbura pomului. Ah! cat de folositor ii era ciresul, cu gaura lui cu tot! Mereu s`a simtit ca acasa acolo, si chiar daca a sa casa era la cateva zeci de metrii de acel loc, doar acolo avea liniste.

Baietelul cu par blond lua un cui pe care il gasi pe langa el si cresca cu ura in lemnul pomului, pe interior, initiala "S.", apoi enumerand in gand momentele, scrise alaturi "14". Dedesubt continua cu "C.", si un "29" langa. Copiii aceia erau sub orice critica, deja nu ii mai suporta, asa ca a facut acel lucru instinctiv.

Ulterior, in drumul spre scoala, ... tovarasul sau il intampina socat de vestea mortii subite a lui Costi, dupa aproape jumatate de ora de chinuri. Tremurul ochilor baietelului a speranta ii dadu nou`venitului de inteles de ganduri ascundea acea masca de expresii pe care o vedea in acel moment, fapt care il facu sa fuga socat.
A doua zi, imediat ce se crapa de ziua, baiatul cu par blond se gasea la intrarea in scorbura copacului cu 3 pagini pline de litere, iar peste tot numai numarul "100" se vedea, dominand privelistea.

Baiatul scoase briceagul, pt a transcrie mai usor, si patrunse in scorbura ciresului cu un ranjet sadic, disperant, pe buze...

Si intuneric se facu! 

END!!!

16.11

 Intunericul imi instiga imaginatia la pofte noi, netraite. Admir intens latura innegurita a strazii, privind pe fetiscana aceea pierduta in rutina.

Daca astazi este ziua in care rutina i se schimba radical, prin simplul fapt ca ma regasesc aici, holbandu`ma si meditand la o eventuala izbucnire a creatiilor mele bolnave? Poazte ca azi e sortita ziua in care rutina ei se curma. Total. Cine poate sti?

Ah, ah, zeci, sute de imagini imi trec prin minte, rezultand urmarile initiativei mele. Dar de ce vrea imaginatia mea sa ajunga atat de departe? Trebuie sa se hraneasca cu o realitate paralela cu aceste nascociri infecte, de care se leaga intr`un anumit punct la care meditez in momentul acesta. Vreau, simt cum boala mea cere sa fie estompata in clipele aceastea, dar cu un remediu anume iesit din comun, capital. Simt venele cum tanjesc sa fie atinse de un alt sange decat cel pe care il transporta continuu de colo`colo, simt adrenalina pregatindu`se pt a ma face sa profit de fiecare secunda care va urma. Tremur, realizand cat de anormal se contureaza totul in mintea mea...

Parcurg distanta unei strazi, doua, trei, iar posibila victima nici nu realizeaza cat de adancita e prin viziunile mele. Sunt prea tacut, prea subtil ca natura sa`si dea seama macar ca ma gasesc acolo. Ghiozdanul negru, blugii si hanoracul de un albastru inchis, chipul ascuns in gluga, toate ma ajuta la contopirea cu umbrele.

Dintr`o data ciubotelele roz cotesc la dreapta, catre o scara de bloc necunoscuta, unde intunericul nu percepea vreo urma de lumina. Intuneric aproape deplin, de nici crengile din imediata apropiere nu se puteau diferentia de imaginea din fundal a blocului. Scara, ca oricare alta scara, era dotata cu lumina, pe senzori de miscare, insa aici era pe interior si putea fi declansata doar la deschiderea usii. Fata lua cheile din buzunar si inceput sa le dea pe rand la o parte, in cautarea uneia anume, pe care o gasi imediat si nimeri usor broasca. 'Clic'`ul specific rasuna pe toata aleea, insa extinderea sunetului fusese cu mult limitata de personajul din spate, care decisese urmatoarea clipa ca fiind cea pe care trebuie s`o aleaga pt rezolvarea deciziei sale. Tremurul insistent al trupului fu cel care ii dadu de gol prezenta. Fata se intoarse brusc, panicata. Putea sa se fi miscat mai repede, insa socul de pe moment redusese viteza acestei optiuni. Fata isi zise ca secunda urmatoare trebuie sa se astepte la orice, la cat de lipsita de aparare era. Insa mintea ii juca feste, interceptand din greseala dezvoltarea creatiilor agresorului si regasindu`se in ele fara ca macar sa constientizeze asta. 

Ma gaseam la cateva strazi distanta, construind filmul a ceea ce ar fi urmat sa aiba loc, in timp ce perfectiunea detaliilor ma facea sa ma pierd in propria lume fictiva...

Si intuneric se facu!

END!!!

Realitate vs. Iluzii

-Am luat lingurita cu pofta si am privit dulceata de trandafiri, incantat: era o dulceata oficiala, puteam gusta cu adevarat din ea fara remuscari.-

Retraiesc clipele ca si cand abia trec, zambetul, fericirea, sentimentele reciproce ce se resimteau din tot ce ne inconjura...

-Mai iau o lingurita de dulceata, profitand de gustul acela anume, special.-

Totul e roz! Comunicarea care nu e exagerata catre extreme, limbajul familiar, dorul de a retrai o clipa impreuna...

-Iau inca o lingurita de dulceata si ma las dus de val...-

Pare perfect! De foarte mult timp nu am mai gustat asa o dulceata superba, cu gustul, forma, toate definite atat de concret. Ce de vise imi trec prin cap, cate idealuri, cate planuri se contureaza in urma acestui gust in mintea mea! Ce departe ma duce imaginatia! Nu vreau sa revin, totusi... Nu vreau, e bine aici! Imi plac consecintele... 'si oare asa e?' gandesc, luand lingurita in mana...

-A 4`a gura ma infiora. Am tremurat din toate incheieturile. De ce era asa acra? Era aceiasi dulceata! Am luat pe varful linguritei o cantitate foarte mica si am gustat`o...
Era acra. Asa fusese mereu, iar eu abia acum observam, dupa ce ma lasasem dus de val...-

Oficial, era acra. Tot ce se cladise in mintea mea se darama intr`o clipa, toate idealurile s`au aratat a fi simple inchipuiri, doar iluzii, numai nascociri pt ca cerebelul meu sa perceapa dulcele ca predominant in tot ceea ce gandeam. Aparentele inseala, asta e evident, dar nu credeam ca voi gasi acest lucru si aici.

Intotdeauna am admirat acel complex de puncte de vedere care are un temei stabil si care gandeste foarte logic si sigur, dar cu siguranta nu ma asteptasem ca personajul respectiv sa isi scoata masca asa de sumbru, in niste imprejurari asa de neasteptate si cu o teza asa de... banala o.O

Poate ca m`am grabit prea mult sa gust dulceata, fara sa savurez indeajuns reciprocitatea pt a studia lipsurile care aveau sa cauzeze o acrire asa de subita a situatiei. Probabil am procedat corect, totusi constiinta nu`mi va da pace pera curand in aceasta privinta. 

Cata ignoranta din partea mea sa cred ca aceasta era perfectiunea, ca mai apoi sa regret ca nu am putut fi mai ... Diferit! In orice caz, diferit e cuvantul.
Unde e ceasul care intoarce trecutul in prezent?

Unde e sansa secundara care se vrea a fi pt o eventuala modificare a personalitatii in scopul largirii orizontului relatiei si sentimentelor?

Nu este. Si nici nu va fi. Sentimentul de dragoste nici macar nu exista, doar sentimentul puternic de atasare sustinut de iluziile idealurilor inchipuite de o imaginatie bogata solicitata la momentul respectiv. Totul e in mintea noastra, si vom muri categoric fericiti dpdv financiar, dar nu si fericiti spiritual impliniti in adevaratul sens al cuvantului...

... si totusi inca am intiparit clar in minte gustul acela dulceag, ireal...

... dar e doar o amintire!

Si intuneric se facu!

END!!!

Schimbare...

Cand te adancesti prea mult in negura singuratatii ajungi sa nu mai poti privi direct lumea, ci in felul tau, ciudat.
De la ce mi`a venit tristetea asta, nu stiu, dar imi place sa ma regasesc atat de mult in unduirea degetelor mele spre a crea ceva abstract, incat am inceput creerea unui univers propriu, specific, perfect din anumite puncte de vedere, un refugiu, o libertate pe care n`am avut`o niciodata. Sentimentele par prea puterince, iar geamatul melancoliei devine un zbiarat isteric. Agonie...
Din ce cauza am atata rabdare? Si dc oricui ii place sa vorbeasca (mai mult sau mai putin) cu mine, de unde apar subiecte de discutie pt toti (mai ales ca varsta poate varia asa de mult)?
Imi place sa cred ca sunt un bun psiholog, renumele acesta este special, dar nu vreau sa ma caracterizez astfel. E o obisnuinta sa`i intrerup pe ceilalti, continuand cu ce ar fi vrut ei sa zica, si cu o completare de cateva cuvinte stricte in ciuda complexitatii ideii respective, urmand ca ei sa spuna 'Da, exact!' (s.a.). Mi se pare atat de amuzant, e asa captivant sa glumesc indirect pe seama ei, si ca ea sa accepte aceasta ultima faza.
Ma uimeste simplitatea firii umane, si gandirea redusa, robotica, de care da dovada majoritatea. Imi place totusi sa tin exceptiile de oameni foarte aproape, pt a face schimb de idei in discutii superioare, si multe altele, depinzand de ce tip de exceptie este respectivul/-a. Da, poate in momentul asta asa pare, poate ma laud dar am prea multe motive sa cred asta, ma consider si eu o exceptie, una care cauta propriile sentimente in tot ceea ce o inconjoara, una cu apucaturi primitive, dar normale datorita genei de carnivor a rasei. Apucaturile astea se manifesta datorita tristetii, care in functie de mentalitatea fiecaruia variaza de la o banala suparare la crime, chiar sinucidere. Poate ca din nou e prea formal cum vorbesc, insa firescul exista oriunde, pt ca avand fiecare dreptul la opinie, fiecare are dreptate in felul sau. De la aparitie incoace, omul a fost mereu criminal, si exista o urma care va putea fi schimbata (poate in proportii mai mari, poate in proportii mai mici), dar nu si eliminata, o parte care va persista, va dainui acolo undeva instigand omul la prostii. Asta probabil reprezinta dracusorul din fiecare, ce variaza in functie de sentimente, trairi, emotii.
Asa cum al meu se manifesta scriind in majoritatea timpului negativist, si tot asa pana cand scrisul nu o sa mai poata face fata ...
'Nu ma cunoaste, nu il/o cunosc, nimeni nu va stii ca eu am fost.'
Imi lipsea ceva atunci cand am creat aceasta fraza ce pare foarte logica, si care ascunde un gand atat de macabru. Incepusem sa cred ca nu voi mai avea sentimente curand, cu exceptia catorva simpatii, si incepusem sa observ cum dragostea devine respect, iar curiozitatea devine indiferenta. Eram martorul propriei modificari la nivelul sentimentelor, ceva evident, inevitabil si categoric.
Cat de dor imi e de momentele in care priveam ideea de sinucidere ca pe o banalitate, cand, ascultand muzica la calculator, dadeam cate un ochi spre balcon, spre balustrada, meditand...
Cat de dor imi e cinele la care priveam ba cutitul, ba persoana alaturata (nu am cum sa specific), in timp ce tot felul de moduri de a finaliza imi treceau prin minte.
Cat de dor imi era de un anumit tip de dor in acele momente, momente in care fericirea era factorul principala, prin simpla sa inexistenta. Fericirea de care aveam nevoie atunci nu era reprezentata de rasul provocat de un banc, de amintirea unei intamplari hazlii, s.a., ci era implinirea aceea anume, suprema stare de suflet pe care cineva o poate avea.
Socul disparitiei acestui lips mi`a cutremurat brutal prezentul intorcandu`ma la realitate. Ce uimit am fost realizand cat de mult aveam nevoie de atingerea unei persoane anume. Aparitia acesteia din senin a fost atat de neasteptata incat inca incerc sa`mi revin, incerc sa ma regasesc dupa vechiile mele criterii si nu mai am cum, caci acestea aproape ca nu mai exista. Eul adevarat s`a ascuns in spatele mastilor pt a remedia durerea, insa mastile au prins personalitate si au devenit exact opusul a ceea ce trebuiau a fi, chit ca inca mai simt nevoia perioadei masochismului de atunci...

17.10

Tremurand in ceata adancului meu, zambind ciudat cu ochii atintiti asupra unui punct, privind in gol, astept ca bolnava creatie a mintii mele sa ia forma. Oare cum se va manifesta de data asta?
Gerul ma copleseste, durerea imi macina constant si evident creierul, iar eu nu vreau sa incerc sa fac fata...
Cum ar fi ca psihicul meu sa poata actiona la un procentaj mai mare si sa poata percepe macar 'vocile'?
Dintotdeauna m`a amuzat expresia 'Prietenii mei nu sunt imaginari, doar ca nu`i vedeti voi.'. Analizand aceasta afirmatie, de ce nu poate fi adevarata? Nu ma refer la aurolacii care se bataiein fata si in spate in tramvaie pt un ban, sau la oamenii marcati dupa anumite evenimente care i`au ucis (psihic), nu ma refer nici la cei posedati. E cu totul altceva...
Inainte de a continua cu asta, as vrea sa va spun 2`3 cuvinte despre idolul nostru, al crestinilor, Dumnezeu. Daca`mi dati voie sa`i spui 'idol', foarte bine, daca nu nici ca`mi pasa, caci sunt ideile mele relatate aici. Ce este de fapt Dzeu, daca nu un idol, stiind ca .....?
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ.
Ca in fiecare mitologie, exista zei care explica lucrurile pe care oamenii nu le pot intelege, pt ca nu cunosc multe si cauta explicatiile astea in zei, asa ca intrebarile la care nu stim sa raspundem se rezolva zicand, in cazul nostru, 'Dumnezeu'.
Sa o luam altfel, ce/cine/cum este Dzeu?? Daca intrebi pe cineva cu opinie proprie finisata iti poate explica religia ca si cum ar avea totala dreptate, si aduce o multitudine de evenimente in sustinerea parerii sale, evenimente la care a participat sau nu.
Cea mai plauzibila, totusi, mi se pare a tatei, si el si`a format`o cu ajutorul mai multor intamplari in principal din viata lui. Exemplul lui concret in legatura cu asta a stat alaturi de el in jur de 10 ani, pana aproximativ acum 10 ani, pana cand un accident tragic a curmat aceasta rutina superioara dpdv al oricarui aspect ce priveste legatura unui cuplu.
Ipoteza lui sustine ca Dzeul din 'ziua de astazi' este o 'masa' spirituala la care au acces toate sufletele, si prin care acestea pot 'intra in intimitatea' celorlalte spirite. Aceasta masa supranaturala confera orice informatie cititorilor ei, prin intermediul tuturor celorlalte spirite. Caci asta sunt spiritele, si se hranesc cu informatie. Toate sunt atotcunoscatoare si atotputernice, dar trupul limiteaza aceste abilitati si le modifica in functie de structura sa in primul rand cerebrala, si probabil din cauza lui sunt si exceptii de suflete care nu revin la forma lor initiala. Principala idee este ca poti face absolut orice vrei in/din lumea asta, dar atata timp cat creierul este destul de dezvoltat in aceasta privinta si iti permite perceperea legaturii aceleia anume, caci, luand`o astfel, fiecare dintre noi poate fi un mic dzeu. Poti ucide cu privirea, iti poti face sclavi controlati mental, ba chiar poti aduce un om la disperare, provocandu`i dureri de neimaginat (ca atunci cand te lovesti si nu simti nimic - nu ajunge durerea la creier; dar procesul incers, provoci creierului durerile, ale caror rai eventual chiar pot aparea). Poti! Orice...
Si revenind la comunicarile... O.o dintre lumi, cine spune ca e eronat sa colaborezi cu un atotcunoscator care iti spune sa faci una sau alta, chiar si sa omori pe cineva, acela a avut un scop de a ajuns la aceste decizii capitale, din nou, nu ma refer la psihopati, posedati s.a.
Daca spune cineva ca 'i s`a spus' si ezita in a da mai multe detalii mie`mi apare un semn al intrebarii in minte, nu un semnul exclamarii ('nebun, clar'). Caci, intr`adevar, am vazut pe cineva in autobuz, si semnul meu de intrebare s`a ivit!
E vorba despre o batranica (pe la un 70 de ani) care s`a asezat in clasicul 143, pentru cei care il cunosc, pe un scaun de la geam, in spate, pe partea stanga, in fata mea (binecunoscutele 4 scaune, fata in fata, 2 cate 2). Si a inceput sa vorbeasca (?) probabil singura, privind pe geam, in gol (??). Si pe tot timpul parcurgerii a 3 statii de masina raspundea la intrebari, asta a fost evident cand spunea "Copiii!? Da, sunt bine, la casele lor..." s.a.m.d. . Nu`l cunosteam pe partenerul de discutie dar, deasemenea, banuiam ca stiu cine ar putea fi din vorbele batranei, caci doua dintre cele mai rostite cuvinte, si singurele in vocativ, erau 'Maica Tereza'. Totul era mult prea logic, in afara prezentei si a vocii celui cu care vorbea batranica. Intrebarile pe care le punea, coerenta, timpul in care dadea raspunsuri, pana si seriozitatea din ochii sau imi dadeau de inteles existenta categorica a doua persoane (persoane?!) ce purtau un dialog.
Pe unii cred ca ii amuza, mi se pare totusi normal, dar de fapt de ce radem? Ei sunt atat de indiferenti cu parerea noastra incat felul lor superior de a gandi nu le poate permite sa se simta jigniti de prostia de care da dovada majoritatea, fiind amuzata de aceste lucruri pe care nu si le poate explica...