23.05

Nimic nu va fi ca inainte, iar acum ca am crescut, si imi pot permite mai multe, ma agat de orice sansa pentru a trai viata cat mai placut posibil, cat mai 'la maxim' am ocazia, astfel facand prin placeri timpul sa treaca si mai repede ca pana acum, respectiv hranindu'ma cu dopamina in urmarea de a dori si mai multa.
Si scriu tot ce scriu acum cu toate ca eu nu mai apartin acestui tip de refugiu de o perioada, dar ca in orice perioada din viata... raman amintirile! Ramane dorul acela ofticat pe acel eu cu gandire mult mai creativa si mai originala care ma doream si reuseam a fi acum ceva ani, in perioada antisociala de profunzime maxima. Nu mai exista acea confuzie sentimentala in mine, nici vlastarele creatiei inocente, si nici momentele spirituale in care'mi goleam mintea oferindu'mi posibilitatea incredibil de greu de obtinut de a nu ma gandi la absolut nimic, de a avea mintea si privirea goale, in timp ce urechile'mi igorau pasarelele ale caror melodii agitante se regaseau in fundal.
Din cauza ca, de fapt, nu mai exista 'eu', ci doar o minte schimbatoare alcatuita din zeci de personalitati ce se gasesc sub forma de 'cunostinte'. Opiniile'mi vaste treptat dispar, fiind inlocuite de cuvinte adoptate de la mii, daca nu zeci de mii de origini, pastrand in mica parte inclinatia filozofica pentru abstract (generalizat) si gandire logica.
Asadar unde ma gasesc de fapt? Utilizand ca referinta timpul (ca spatiul este neglijabil, nefiind bagat in seama deloc in acest monolog), as fi tentat sa ma folosesc de 'ani', insa drept vorbind sunt de fapt la cateva secunde de gandit departare, dar din ce in ce mai putine persoane isi raporteaza viitorul la trecut din confort, asadar (cu riscul de a uita cine sunt) de ce sa nu fiu si eu lenes?

01:09
23.05.2013

Si intuneric se facu!
END!!!

Sa traiesti este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor exista si atat

Si pana la urma ce inseamna viata?
Definind si analizand acest termen vast, ne putem limita la doua sinonime de baza, cu semnificatii diferite. Astfel, prin 'a fi' ne rezumam la limitarea ideii de viata si doar la posedarea acesteia.
Majoritatea oamenilor apartin acestei categorii: sunt acei oameni goi, care trec prin viata cu bune, cu rele, care se considera in zeci si sute de mii de moduri pozitive, care se duc la gradinita, apoi la scoala, apoi la munca, apoi in mormant. Desi nimeni nu poate sa spuna ca un om de acest fel, ca mine, ca tine, ca x etc, nu este unic, asa cum nimeni nu poate nega complexitatea vietii simple a respectivului, robotizarea conduce la cresterea numarului de zombi pretutindeni, in orice fel, inconstient si incotrolabil.
Intreband un astfel de zombi despre opinia sa asupra propriei vieti cu intrebari de genul "Te consideri robot?", marginit de orizonturi si de orgoliu, certitudinea unui raspuns negativ este maxima, spre sustinerea visurilor sale si in ciuda aplicarii lor. Si bineinteles ca acestea din urma ne fac diferiti, insa posedarea unui numar crescator de visuri inutile ne ademeneste prin frumusetile sale in mirajul falsului 'eu', care se contureaza in prezent prin raportarea la viitor, adica la aceste visuri de neindeplinit.
Si asta ne trimite la cel de'al doilea sens al vietii, acela de 'a trai'. Acest termen exprima o nuanta extrem de vie inca de la rostirea lui, cu toate ca in esenta are aceleasi baze, anume visurile, eventual comune, ca primul termen specificat, dar adoptand o alta conotatie. In acest caz acestea sunt indeplinibile, in primul rand pentru ca depind numai de prezent, neavand nicio altercatie cu trecutul ori viitorul, rezultand asadar regula fundamentala ce constituie principalul ideal al vietii: trairea clipei.
Caci in cunostinta de cauza, viitorul devine atat de previzibl incat viata in sine se transforma in rutina robotica specificata anterior, de care depindem cu atat mai mult cu cat stim mai multe informatii ce ne incarca gandirea despre viitor.

Si intuneric se facu!
END!!!