"[...]" = perioada mai lunga de timp

 "(...)" = o parte neimportanta din conversatie

Intamplari enumerate in ordine cronologica:
1. Stresat de o apucatura a tatei, urmata de una a mea, ma refugiez in pod aprizandu'mi tigara. O sting, si apare ea la intrare zicand ofensata ca am fumat. [...]
'Nu stii ce gandesc' zic.
'Pai da, ma rog (...)' zice.
'Ciar NU stii ce gandesc...'
Fata mirata, inchei rapid discutia si o ignor.
2. Mananc. Vine ea la masa.
'Auzi, tu ce ai vrea sa te faci cand o sa fii mare?'
'?!?' - eu.
'Pai, ai vrea sa fii chirurg de exemplu? Sa operezi oameni? (... ceva cu sange in exces, nu'mi amintesc exact)
'Nu... cred..... De ce?' (...)
'Tie de ce iti e frica?' zice.
'Adica??'
'De ce iti e tie frica?'
'In acest moment nu imi e frica de nimic.' raspund, rece.
'De nimic? (aprob) Nici de moarte?'
'In acest moment nimic...'
'(Relativ mirata) Nici de moarte?'
'...'
'Sa stii ca ai avut dreptate: nu stiu ce gandesti' [...]
Inchei discutia cat mai repede si intru in camera mea. Caietul... Caietul era intr'o alta pozitie fata de cum il lasasem...
3. (...) 'Si ca sa reusesti ar trebui sa fii printre cei optimisti' zice el. 'Tu unde crezi ca te aflii acum?'
'(Rezumat) La mijloc. Lucrurile pozitive si cele negative sunt de o greutate egala.' raspund.
'... Si ar trebui sa scapi de gandurile negative. Ce scrii (confirmarea pentru banuiala referitoare la inceputul discutiei anterioare) nu te ajuta in privinta asta. De ce scrii in asa fel?'
'Ma descarc.' zic, sec.
'Te descarci de...?! Ai prea multe probleme pe cap? Te asteapta copiii infometati acasa si nu stiu eu?' ma intreaba el pe un ton din ce in ce mai sarcastic. 'De ce scrii numai cu moarte, morti, si din astea? De ce asa rece?'
'Stii, atunci cand scriu un cuvant incep crearea unui nou univers. Si asta ma duce mai departe. Din universul meu fac orice, si "testez" orice pe el, in el. E foarte placut. Si ma ajuta sa ma relaxez deseori.' gasesc eu o explicatie data ulterior (dupa perioada in care vedeam totul 'negru') intrebarii "De ce scriu asa?".
[...]

Sincer? Ma descarc pur si simplu, pentru ca numai asa o pot face. Nu pot sa rostesc mai mult de 2 propozitii fara a se intelege orice altceva decat ceea ce am vrut sa zic, si de aici reprosuri, discutii in contradictoriu, etc.
Cum altfel sa fac? Sa comunic cu voi doi? Ma bucur ca e o intrebare retorica deoarece si aici s'ar fi inteles foarte multe lucruri asa cum vi s'ar fi ivit voua in minte.
Iar asta ce explica? Faptul ca nu ati vorbit cu mine. Faptul ca nu ascultati nici macar in rarele ocazii in care am nevoie sa vorbiti cu mine. Faptul ca nu cunoasteti macar o trasatura de caracter a unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei (asta ca sa nu zicem fizica), si dintr'a 3'a nu stiti ce inseamna o zi obisnuita de'a mea la scoala. Nu puneti la socoteala cea mai mica nevoie pe care o am, dar aveti pretentii sa va calc pe urme nestiind de fapt ca nu ma cunoasteti deloc.
Si daca tot ce zic e neimportant, iar prietenii de la varsta asta sunt facuti ca sa dispara imediat cautand altii pentru a'si forma caracterul... Mie ce imi ramane de facut?
Sunt si eu om, totusi...
Sunt om...!


Si intuneric se facu!
END!!!