Nimic nu va fi ca inainte, iar acum ca am crescut, si imi pot permite mai multe, ma agat de orice sansa pentru a trai viata cat mai placut posibil, cat mai 'la maxim' am ocazia, astfel facand prin placeri timpul sa treaca si mai repede ca pana acum, respectiv hranindu'ma cu dopamina in urmarea de a dori si mai multa.
Si scriu tot ce scriu acum cu toate ca eu nu mai apartin acestui tip de refugiu de o perioada, dar ca in orice perioada din viata... raman amintirile! Ramane dorul acela ofticat pe acel eu cu gandire mult mai creativa si mai originala care ma doream si reuseam a fi acum ceva ani, in perioada antisociala de profunzime maxima. Nu mai exista acea confuzie sentimentala in mine, nici vlastarele creatiei inocente, si nici momentele spirituale in care'mi goleam mintea oferindu'mi posibilitatea incredibil de greu de obtinut de a nu ma gandi la absolut nimic, de a avea mintea si privirea goale, in timp ce urechile'mi igorau pasarelele ale caror melodii agitante se regaseau in fundal.
Din cauza ca, de fapt, nu mai exista 'eu', ci doar o minte schimbatoare alcatuita din zeci de personalitati ce se gasesc sub forma de 'cunostinte'. Opiniile'mi vaste treptat dispar, fiind inlocuite de cuvinte adoptate de la mii, daca nu zeci de mii de origini, pastrand in mica parte inclinatia filozofica pentru abstract (generalizat) si gandire logica.
Asadar unde ma gasesc de fapt? Utilizand ca referinta timpul (ca spatiul este neglijabil, nefiind bagat in seama deloc in acest monolog), as fi tentat sa ma folosesc de 'ani', insa drept vorbind sunt de fapt la cateva secunde de gandit departare, dar din ce in ce mai putine persoane isi raporteaza viitorul la trecut din confort, asadar (cu riscul de a uita cine sunt) de ce sa nu fiu si eu lenes?
01:09
23.05.2013
Si intuneric se facu!
END!!!
