03.03

Nu imi mai vine sa ma enervez fara motiv, acum totul e calculat si ma privesc atat de obiectiv incat uneori ma intreb daca eu traiesc pentru mine sau doar sa ghidez un trup prin ceea ce cred eu ca i'ar fi viata. Indepartez imaginatia, dar in locul ei adap ganduri logice si complexe care ma pun in situatii previzibile si fixe, nici nu mai stiu ce sa cred tinand cont ca parca mai am doar un pas pana la a sti tot. Dar parca o amintire imi surade mintea si ii prezinta acel eu pe care il simbolizam odata, acel eu care'si prelua, primea sau inducea dureri psihice in mentalitatea sa, isi curma visele cu ganduri negativiste si traia in placerea chinului. Parca un gand incearca sa'mi sparga granitele imunitatii inchipuite si sa'mi aminteasca profunzimea abundentei placerii provocate de tristetea ploii. Parca o dorinta ma ademeneste inapoi...
Nu pe acest adolescent usor ingamfat si zeflemitor care te poate convinge ca scaunul din fata ta nu exista, ci pe acel pre-adolescent frustrat si insetat de incercarea de a se folosi de imaginatie pana ii gaseste limita, pana cand saturatia respectivei nu permite mai multa. Sa o epuizez, iar pe nimicul care ramane din ea sa'l epuizez de asemenea. Sa vad toamna, sa simt toamna, sa ma bucur de prezenta ei si sa ma devotez ei in toata puterea mintii mele, sa incerc sa evit limitele creatiei si sa ma pierd pe taramuri pe care psihicul meu inca nu si le'a revelat.
Nu e toamna, e una din zilele ca de toamna ce fac primavara misterioasa. Iar durerea de cap nu e un lucru de care sa scap in momente ca acesta, ea reprezinta amplificarea gandirii mele de acum cativa ani... E un eu lasat in urma de mult, fad, aproape ca de nerecunoscut... Doar de simtit...
In acele zile durerea de cap ce ma facea sa vreau sa'l izbesc pe acesta de toti peretii nu era un chin. Era o rutina, timp de 2 ani a fost, iar acum ma dopez cu boabe ca ma doare o saptamana capul. E tragic, ma simt ca si cum as incerca sa iau pastile anti'sine, nu e corect pentru amintirile mele.
Dar evoluez, nu? Durerea devine indiferenta si e numai buna de tratat etc, asta inseamna evolutie!
Si da, mi'e dor de mine, si mi'e dor sa scriu asa cum imi placea sa scriu acum ceva timp, fara sa'mi masor cuvintele, fara sa'mi pese de limbajul folosit, fara sa ma intereseze cine ma pupa in fund si pe cine pup in fund cu scrisul pentru ca nimeni nu poate considera ca fac asta pentru el, o fac pentru mine, pentru echilibrul meu si pentru dorintele mele de refulare. Cine citeste asta? Cel mai probabil nimeni, sau posibil eu in scurt timp pentru a'mi verifica amintirile. Dupa se pierde totul, se pierd cuvintele mele aruncate aiurea in propozitie, se pierd frazele probabil fara sens ce fac monologul asta, si tocmai de'aia vreau sa mai profit macar o data de o oaresce revenire la gandirea mea 'de odinioara', pentru ca, desi a fost cea mai trista perioada din viata mea, a fost si cea mai frumoasa... Sau asa cred in momentul asta, iar maine imi vor arunca iar sarcasmul pe lume si'mi voi continua planul de a ma ridica in ochii tuturor, asta ramane de vazut
maine.
Nu mai e haos... Si ploua!
Ploaia nu face casa buna cu linistea, sau cel putin creierul meu nu e o casa prea buna ca cele doua sa convietuiasca in ea.
Nu e toamna - ploua. E trist si mi'e dor de mine...

22:45
03.03.2014



Si intuneric se facu! 
END!!!