Realitate vs. Iluzii

-Am luat lingurita cu pofta si am privit dulceata de trandafiri, incantat: era o dulceata oficiala, puteam gusta cu adevarat din ea fara remuscari.-

Retraiesc clipele ca si cand abia trec, zambetul, fericirea, sentimentele reciproce ce se resimteau din tot ce ne inconjura...

-Mai iau o lingurita de dulceata, profitand de gustul acela anume, special.-

Totul e roz! Comunicarea care nu e exagerata catre extreme, limbajul familiar, dorul de a retrai o clipa impreuna...

-Iau inca o lingurita de dulceata si ma las dus de val...-

Pare perfect! De foarte mult timp nu am mai gustat asa o dulceata superba, cu gustul, forma, toate definite atat de concret. Ce de vise imi trec prin cap, cate idealuri, cate planuri se contureaza in urma acestui gust in mintea mea! Ce departe ma duce imaginatia! Nu vreau sa revin, totusi... Nu vreau, e bine aici! Imi plac consecintele... 'si oare asa e?' gandesc, luand lingurita in mana...

-A 4`a gura ma infiora. Am tremurat din toate incheieturile. De ce era asa acra? Era aceiasi dulceata! Am luat pe varful linguritei o cantitate foarte mica si am gustat`o...
Era acra. Asa fusese mereu, iar eu abia acum observam, dupa ce ma lasasem dus de val...-

Oficial, era acra. Tot ce se cladise in mintea mea se darama intr`o clipa, toate idealurile s`au aratat a fi simple inchipuiri, doar iluzii, numai nascociri pt ca cerebelul meu sa perceapa dulcele ca predominant in tot ceea ce gandeam. Aparentele inseala, asta e evident, dar nu credeam ca voi gasi acest lucru si aici.

Intotdeauna am admirat acel complex de puncte de vedere care are un temei stabil si care gandeste foarte logic si sigur, dar cu siguranta nu ma asteptasem ca personajul respectiv sa isi scoata masca asa de sumbru, in niste imprejurari asa de neasteptate si cu o teza asa de... banala o.O

Poate ca m`am grabit prea mult sa gust dulceata, fara sa savurez indeajuns reciprocitatea pt a studia lipsurile care aveau sa cauzeze o acrire asa de subita a situatiei. Probabil am procedat corect, totusi constiinta nu`mi va da pace pera curand in aceasta privinta. 

Cata ignoranta din partea mea sa cred ca aceasta era perfectiunea, ca mai apoi sa regret ca nu am putut fi mai ... Diferit! In orice caz, diferit e cuvantul.
Unde e ceasul care intoarce trecutul in prezent?

Unde e sansa secundara care se vrea a fi pt o eventuala modificare a personalitatii in scopul largirii orizontului relatiei si sentimentelor?

Nu este. Si nici nu va fi. Sentimentul de dragoste nici macar nu exista, doar sentimentul puternic de atasare sustinut de iluziile idealurilor inchipuite de o imaginatie bogata solicitata la momentul respectiv. Totul e in mintea noastra, si vom muri categoric fericiti dpdv financiar, dar nu si fericiti spiritual impliniti in adevaratul sens al cuvantului...

... si totusi inca am intiparit clar in minte gustul acela dulceag, ireal...

... dar e doar o amintire!

Si intuneric se facu!

END!!!