09.08

Iar ma invaluie intunericul si ma las cuprins de val...
Pentru ca intunericul este felul meu de a zambi, prin el ma simt om, simt ca totul se poate intampla, prin el ma manifest si datorita lui trec peste fiecare zi, asteptand apusul soarelui spre a ma retrage pe balcon savurand tigarea cumparata sau confiscata care ma ajuta seara sa stau in pat normal.
Mi'as dori sa pot sa cutreier strazile dand la pedale in intuneric, in lipsa traficului si a grijilor care m'ar putea retine acasa, in lipsa telefonului si a parerilor parintesti care ma povatuiesc ca 'in intuneric se ascund cele mai oribile creaturi'! Ce sanse sunt sa se iveasca un batran tocmai la ora la care sunt eu in locul respectiv mort de beat care sa'mi dea cu sticla in cap (sa si nimereasca) si sa ma omoare pe strada fara niciun complex? De acord, parintele ajunge cu gandul la toate nenorocirile care s'ar putea intampla copilului, ce e drept, dar asta ar fi din lipsa de incredere, parerea mea.
De exemplu toti tinerii din ziua de azi prefera sa se distreze noaptea. In cel mai rau caz, daca au o bere si o tigara, sa stea pe bordura in fata blocului, sau 'la colt', in fata la X, etc. Si tot e placut! Sa stai, sa vorbesti cu colegul de conversatie pe care abia il vezi in lumina palpainda a felinarului, totul intr'o liniste foarte placuta si crescand imunitatea fata de fobiile intunericului pe zi (seara) ce trece.
Ca apare un mos beat care traverseaza strada abia stiind ca e treaz, nu il vad sa se gandeasca el sa se ia de cei trei (sau chiar doi) tipi care se afla pe o masina barfind, cat timp nu ii cunoaste, nu ii vede, nu stie ce 'unelte' pot avea la ei si de ce sunt in stare, si nu poate tine ochii pe un punct fix mai mult de o secunda...
Intunericul e un refugiu, o refulare si un raspuns pentru toate intrebarile. Creierul meu functioneaza mai bine pe inserat, in eventualul sunet de greieri, decat pe tot parcursul zilei!
Si cu siguranta i se pot atribui mult mai multe atribute care incep cu 'r', si asta numai pentru ca am facut referire la aceste cuvinte (repaos, relaxare, renastere, revenire, etc.), pentru ca, de altfel, se pot gasi o multitudine de alte cuvinte care sa defineasca placerea de a sta intr'un intuneric relativ, si nu absolut, dar am pus punctul pe 'r'.
Din intuneric se nasc cele mai profunde vise si cosmaruri, defecte ale constiintei si sentimente nemaiintalnite, din intuneric se face viata, si in intuneric dispare in timp ce strabate mult mai multe poteci intunecate decat oricare alte poteci laolalta. Cinste si dragoste, tradare si ura, melancolie, dor, frica, durere, toate se nasc si aprofundeaza in intuneric, tragandu'l pe respectiv dupa ele...
Intunericul constituie universul meu.

00:00
09.08.2011


Si intuneric se facu!
END!!!

"[...]" = perioada mai lunga de timp

 "(...)" = o parte neimportanta din conversatie

Intamplari enumerate in ordine cronologica:
1. Stresat de o apucatura a tatei, urmata de una a mea, ma refugiez in pod aprizandu'mi tigara. O sting, si apare ea la intrare zicand ofensata ca am fumat. [...]
'Nu stii ce gandesc' zic.
'Pai da, ma rog (...)' zice.
'Ciar NU stii ce gandesc...'
Fata mirata, inchei rapid discutia si o ignor.
2. Mananc. Vine ea la masa.
'Auzi, tu ce ai vrea sa te faci cand o sa fii mare?'
'?!?' - eu.
'Pai, ai vrea sa fii chirurg de exemplu? Sa operezi oameni? (... ceva cu sange in exces, nu'mi amintesc exact)
'Nu... cred..... De ce?' (...)
'Tie de ce iti e frica?' zice.
'Adica??'
'De ce iti e tie frica?'
'In acest moment nu imi e frica de nimic.' raspund, rece.
'De nimic? (aprob) Nici de moarte?'
'In acest moment nimic...'
'(Relativ mirata) Nici de moarte?'
'...'
'Sa stii ca ai avut dreptate: nu stiu ce gandesti' [...]
Inchei discutia cat mai repede si intru in camera mea. Caietul... Caietul era intr'o alta pozitie fata de cum il lasasem...
3. (...) 'Si ca sa reusesti ar trebui sa fii printre cei optimisti' zice el. 'Tu unde crezi ca te aflii acum?'
'(Rezumat) La mijloc. Lucrurile pozitive si cele negative sunt de o greutate egala.' raspund.
'... Si ar trebui sa scapi de gandurile negative. Ce scrii (confirmarea pentru banuiala referitoare la inceputul discutiei anterioare) nu te ajuta in privinta asta. De ce scrii in asa fel?'
'Ma descarc.' zic, sec.
'Te descarci de...?! Ai prea multe probleme pe cap? Te asteapta copiii infometati acasa si nu stiu eu?' ma intreaba el pe un ton din ce in ce mai sarcastic. 'De ce scrii numai cu moarte, morti, si din astea? De ce asa rece?'
'Stii, atunci cand scriu un cuvant incep crearea unui nou univers. Si asta ma duce mai departe. Din universul meu fac orice, si "testez" orice pe el, in el. E foarte placut. Si ma ajuta sa ma relaxez deseori.' gasesc eu o explicatie data ulterior (dupa perioada in care vedeam totul 'negru') intrebarii "De ce scriu asa?".
[...]

Sincer? Ma descarc pur si simplu, pentru ca numai asa o pot face. Nu pot sa rostesc mai mult de 2 propozitii fara a se intelege orice altceva decat ceea ce am vrut sa zic, si de aici reprosuri, discutii in contradictoriu, etc.
Cum altfel sa fac? Sa comunic cu voi doi? Ma bucur ca e o intrebare retorica deoarece si aici s'ar fi inteles foarte multe lucruri asa cum vi s'ar fi ivit voua in minte.
Iar asta ce explica? Faptul ca nu ati vorbit cu mine. Faptul ca nu ascultati nici macar in rarele ocazii in care am nevoie sa vorbiti cu mine. Faptul ca nu cunoasteti macar o trasatura de caracter a unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei (asta ca sa nu zicem fizica), si dintr'a 3'a nu stiti ce inseamna o zi obisnuita de'a mea la scoala. Nu puneti la socoteala cea mai mica nevoie pe care o am, dar aveti pretentii sa va calc pe urme nestiind de fapt ca nu ma cunoasteti deloc.
Si daca tot ce zic e neimportant, iar prietenii de la varsta asta sunt facuti ca sa dispara imediat cautand altii pentru a'si forma caracterul... Mie ce imi ramane de facut?
Sunt si eu om, totusi...
Sunt om...!


Si intuneric se facu!
END!!!

01.07

E prima oara in ultimul timp cand parca simt ca imi e dor de vechea rutina...
Parca scoala nu mai e ceva atat de grav precum credeam intr'o vreme.
Si parca totusi nu imi arde total de asta. E doar un simtamant in strafunduri, cu toate ca as vrea sa imi fie dor si chiar daca tot incerc sa ma gandesc mai des la anumite persoane cu care frecvent vorbesc in speranta ca o sa imi fie cu adevarat dor de acestea, insa cuvintele (mai ales cele scrise) nu ma afecteaza cu nimic.
Cel mai evident este ca vreau sa inceteze cu totii pentru a ma lasa cufundat de rutina actuala, chit ca s'a modificat (total) de nici macar doua saptamani. Vreau sa ies in fiecare zi la tigarica ascunsa in spatele dulapului, la vedere, cu greu cumparata in asemenea imprejurimi, tigarica cu cafea de dimineata, iar dimineata care mai degraba e pranz deoarece ora 11 (sau 12) nu pare a fi o ora asa normala de trezire.
Apoi sa'i astept pe parinti care in pauza de pranz vin sa stea cu noi o juma' de ora, dupa sa trecem pe la iepuri si sa vedem daca tine cu adevarat cusca abia facuta, urmand ca pe la un 7 sa mergem 'pe sosea' in ideea ca varu'mio sa isi vada prietena suparacioasa iar eu sa stau deoparte, schimband din cand in cand cateva cuvinte cu X sau Y si sperand ca poate aceasta alta 'ea' va inceta cu privirile ciudate si ciudat de deosebite care au rol doar sa ademeneasca (punct).
Iar in final un film bun merita urmarit pana la la un 1 - 1 juma' ca apoi sa mai stau o jumatate de ora intrebandu'mi melancolia in ce stare mai e...
Simplu, totul e calculat si nici ca ar merge mai bine. Dar simt remuscari ca nu imi pasa cand primesc cate un mesaj cu 'Wow, abia asteptam sa revii la bucale sa ne vedem cu totiiii!', dar remuscarile se datoreaza in primul rand ignorantei mele de a raspunde expresiv si cu aceeasi tonalitate data acestor cuvinte.
Imi doresc multe lucruri, insa stiu ca cel putin majoritatea lucrurilor dintr'o lista de dorinte nu se indeplinesc, asa ca stiind ca... daca as pune ignoranta prima de pe lista lucrurilor pe care mi le doresc ar trebui sa scap de ea, corect?

01:51
01.07.2011


Si intuneric se facu!
END!!!

De prin arhiva - note

Nu'mi amintesc daca am simtit cu adevarat asta pentru cineva, dar se pare ca acuma simt si e tot ce conteaza. Esti altfel, foarte ciudata (bineinteles, in sensul pozitiv), esti naturala si cu o rezistenta foarte mare. Am observat de la inceput asta si a fost primul lucru pe care l'am admirat la tine. Incapatanarea ta se imbina foarte usor cu modestia si sarcasmul, si probabil din cauza asta ii scoti din sarite pe toti. Eu am rabdare, si cand ai spus ca ai nevoie de timp am inteles. Probabil par toate mult prea coplesitoare in acest moment pentru tine.
Rabdare voi avea mereu, nu conteaza cat o sa tina perioada, atata timp cat tu esti bine. Nu vreau sa vad cum o sa fie peste un an fara tine, si chit ca spunand asta am facut primul pas spre a'mi imagina, nu o voi face iar, imi voi controla imaginatia pentru ca nu vreau sa'mi imaginez o lume fara tine.

In primul rand pentru ca mi'am dat seama de ceva. Dupa cum am spus si la inceputul mesajului, acum simt, si imi dau seama cum e.
Esti prima careia i'am spus ca o i*****. Poate nu inseamna asa mult asta, dar pentru mine unul e ceva totusi :D
Si cand zic ca sper sa fii si ultima careia ii spun asta ma refer la faptul ca vreau sa iti tot zic asta cel putin cateva zeci de ani.
""Esti prea buna ca sa mori!"" :-)
Te rog sa te mai gandesti la viitorul tau, caci pana la urma ce s'a ivit nu e o sansa, ci o problema grava, dar trecatoare!
Te i*****!
(mesaj scris in 58 min!)


Am preferat cenzura in locul unui anumit cuvant. A trecut vremea lui, that's the point...


Si intuneric se facu!
END!!!