Dar daca...? - Don`t give a fuck !! xD

Si intr`un final sfarsit s`a produs si detasarea.
E placut sa simti cum pur si simplu nu ai chef, ca iti bagi picioarele, si totusi ai in minte memoriile acelea profunde pe care ai ales sa nu le uiti sau nu ai avut incotro...
Regrete... Hmm, regretele provin din amintirile cu un rezultat gresit pentru una sau mai multe persoane, insa totul poate fi remediat! Desigur ca regretele, ducand la sechele, transforma omul intr`un frustrat, antisocial si ii induc treptat starea de vinovatie, de ignoranta si neincredere...
Ma bucur sa aflu chiar de la propria persoana ca am trecut mai mult sau mai putin peste acest pas. Coplesit de 'daca'uri, inca de anul trecut, incepusem sa`mi pierd mintile in posibilitati si incercand sa ma perfectionez prin greseli inchipuite. Caci sistemul de care ma legam era ceva de genul: daca mama mea n`ar fi murit, era posibil sa am alta crestere, astfel era posibil sa am alt caracter, astfel era posibil sa am alti prieteni, astfel era posibil... (s.a.m.d.) Si bineinteles ca de la primul posibil rezultau alte intrebari cu 'daca' (si fiecare cu posibilitatile ei, ducand spre infinit), si totul ar fi dus la o demoralizare psihica (,) continua, in functie de starea respectiva. Insa totul a ajuns la un punct, pentru ca pur si simplu nu are rost sa mai fac asta...!
Nu stiu ce ar fi fost daca, si nici nu am cum sa stiu! Nimeni nu are cum sa stie, pentru simplul fapt ca nu a avut loc, si stiind ca pana si o picatura oarecare de apa daca intr`un anumit trecut ar fi cazut cu nici macar un milimetru mai departe de locul care i`a fost destinat ar fi schimbat total prezentul, nu am cum sa ma axez pe un anumit drum alternativ posibil fara sa`mi pun alte intrebari...
Si totusi, ajungand la punctul culminant, in care vad persoane pe strada intrebandu`ma 'Daca...?' si 'De ce...?', am reusit sa realizez unde am ajuns de fapt.

Am inceput sa fac asta anul trecut...!
Eram a 9`a, am ajuns intr`un liceu uitat de lume (din punctul de vedere al tuturor cunoscutilor mei), si am inceput sa`mi caut un anturaj, am inceput sa`mi caut colegi de clasa, si am inceput totodata sa`mi caut personalitatea in ceilalti, sa vad in cine pot avea incredere. Intrebarile cu 'De ce...?' referitoare la persoanele considerate 'prieteni recent adaugati pe lista' bineinteles ca sunt intr`un numar cu mult mai mare, si de aceea am raspuns la multe intrebari cat mai pozitiv, pentru a fi mandru de prieteniile castigate. Problema cea mai mare, in contrast cu cea abia relatata, a fost ca nu am stiut niciodata daca toate acele increderi recent castigate reprezentau prietenii sau nu, si incercam sa imi imaginez tot felul de 'daca'uri pentru a face la fel ca si in cazul cu cealalta intrebare, pentru a aduce atuuri in relatia de prietenie cu fiecare.
Doar ca nu am cum sa imi dau seama de asta, deoarece cu cat am mai putine detalii cu atat am mai putine rezolvari, si astfel am atasat chipuri false din ce in ce mai multor persoane urmand ca mai tarziu sa`mi fac rau tot mie realizand ca nu le cunosc deloc. Asa am ajuns sa`mi pierd increderea in din ce in ce mai multi, am ajuns sa nu`mi mai pese de oameni in general, si sa ma intreb daca pana si tatal meu ma uraste asa cum credeam ca o fac toti (motivul pentru care probabil incepusem sa`mi pierd sentimentele pozitive)...
Revenind pe pamant, am considerat anumite discutii din ultimele zile ca fiind favorabile pentru a`mi raspunde la intrebarea 'De ce am facut asta incepand de anul trecut?', si astfel am ajuns la un echilibru psihic mai normal, si acum pot sa ma detasez mai usor nefiind nevoie sa fac fisa psihologica fiecarui 'nimeni', si sa traiesc prin sentimentele exprimate de el.

Acum ma impac cu ideea ca ma straduiesc sa limitez raspunsul intrebarilor cu 'Daca...?' la una probabila si cateva posibile, ajungand la putine derivate, cateva si de ordin secundar.
Exemplu: daca nu as fi luat autobuzul in ziua X, cel mai probabil era sa merg pe jos pana acasa, si daca mergeam pe jos pana acasa cel mai probabil era sa intarzii (cel mai banal exemplu, cel mai banal rezultat).

Primul 'daca' duce la derivate de ordin 1.
Al doilea 'daca' e derivat din primul si duce la derivate din derivate de ordin 1, adica la derivate de ordin 2! (am exprimat cea mai posibila actiune alternativa in ambele cazuri - cea probabila)
Si punandu`mi gandurile in ordine pe acest plan, si traind cu ideea ca 'Un sut in fund e doar in pas inainte', mereu am un fel al meu de a invata din greseli, privitor la modul de macinare de sine exprimat mai sus. Mai exact imi expun in fata ochilor situatia, o analizez si transpun actiunea facuta ca pe cea probabila (pentru ca, daca am facut`o, inseamna ca a avut cele mai multe sanse de a fi existat) gandindu`ma ca a avut un efect negativ si aducand continuu argumente cum ca nu a fost bine ce am facut, astfel punand`o in balanta cu una din actiunile pe care era posibil sa le fac, si aducandu`i celei din urma atuuri, pentru a`mi intra mai mult sau mai putin in subconstient si pentru ca data viitoare, cand are loc o situatie asemanatoare, sa ajung la un rezultat pozitiv corectandu`mi greseala din trecut...


Si intuneric se facu!
END!!!

Memories...

Si cand stai sa te gandesti ca eram 3 clase total diferite...
Fratilor, daca imi permiteti sa va zic asa, imi e dor de voi! Ma rod amintirile si e cam singurul lucru care ma bucura in prezent!
Imi amintesc ragetele lu' Yugi (scoase in timpul orei, fara motiv), care totdeauna imi distrugeau proasta dispozitie,
imi amintesc geamul spart cu capul in fuga de Seba (daca nu ar fi cazut orizontal cioburile pe capul meu... :D) ,
imi amintesc cum ziceam noi sa mergem pana la baie, si cand ieseam din clasa dadea unul din noi inconstient semnul si o luam la fuga, caci baia se gasea in capatul celalalt al etajului, dar si dunga de pe fruntea lui Luca, urmare a deschiderii unei usi in acest 'peerun' si a doua saptamani de spitalizare,
imi amintesc primul meu 2, luat pentru ca Ana simtea mereu nevoia sa parasca :)) Meritase Neagu sa ma iau de el, de ce sa nu recunoastem? Chiar nu a fost vina mea atunci!
Tin minte cum luam un pachet de Vogue extrem de ocazional si fumam 'la pinguini' (in 23) iarna in tricou, la -2 grade, fiind panicati ca ne miros parintii hainele si noi duhnim dupa 2-3 fumuri, si mai stiu cum toti faceau misto ca din 2 fumuri ma ameteam de nu mai stiam de mine! ("Vlade, ai ametit/esti bine?! Na ma, pe Vlad deja l'a luat ameteala! Hihi-hihi")
Imi amintesc cum Andreea furase telefonul Lolei si l'a scapat in WC, zicand a doua zi ca pur si simplu l'a gasit...!
Imi amintesc cum faceam misto de profa de bio, ca purta peruca si venea mereu ca proasta la ore, incepand sa vorbeasca singura despre o celula anume care ii venise ei in minte, insa mai stiu si prima discutie de grup (bineinteles, oare ce grup!? :D) despre masturbare, in care Sebi si Cata au dominat discutia, el incheind subiectul cu 'Daca as avea o gaurica... Normal ca... as incerca (incepuse deja sa gesticuleze)... cu degetele... acolo...!' ("Hiuuu, eesti scarboos!!").
Cine poate uita de mult asteptatele ore de sport (pentru baieti) in care Bacoi dadea cele mai multe goluri si facea pe modestu', oriunde'l puneai pe teren tot in poarta adversa ajungea cu mingea, Neagu zicea "Du'teee!!!! Bineee!!!!" si mai scotea cate un sunet specific mintii sale reduse =))))))) ("gO-Ol!"), Mei se oftica pentru ca era baron si stia fotbal iar Imad pentru ca ... pur si simplu trebuia sa se oftice! Dar sa nu'l uitam pe Teni! care isi lungea cracii si facea slalom printre toti, actionand ca un fotbaliator fantastic, si da, Yugi care a lovit cu mingea marginea de la acoperis! (marginea - etajul 2! O lovitura perfecta!).
Mai stiti ca prima oara stateam la Mei in fata, jucand 'fotbal' cica printre buruieni pana se oftica Mei si fugea in casa cu mingea, si dupa ne'am mutat la Tzontzonila in fata? E-piic! Cel putin in fiecare vineri (atunci reuseam sa stau :-#) eram acolo toti raii facand urat unii la altii - care e mai baron =)
Dupa ce a trecut mania fußball'ului ne strangeam 'la gogosi' si barfeam toata ziua, ne dadeam in leagane si jucam diferite jocuri gandite pe moment! Ne bateam din leagane, saream si faceam tot felul de lucruri!
Ne piscineam unii pe altii, atunci cand ne prindeam intr'o postura inevitabila ("Oooo, l'am piscinit pe Cristiii!!! Asa/Atata e acum! Galeataa!!") si cand baga unu' o manea o ascultam toti timp de 2 saptamani, pana venea altul cu alta manea, si faceam toti caterinca de dl Regheton, fara sa stim toti daca se asculta in grup manele cu adevarat sau nu...!
Sau, desigur, cand Cata mi l'a aratat pe Spike (iti voi fi mereu recunoscator :*).....!! 8->
Si desigur, perioada in care Liviu era parazit nebun si isi spala creierul cu albumul "Slalom printre cretini".
Dar mai stiu ca fratii mei si ai lu' Liviu erau sconcsii! Nu o singura data am reusit (fiecare) sa scoatem toata clasa pe coridor! Si cum facea Yugi cand mergeam si era uneori in fata, se uita suspect inapoi, si zicea "Am bagat nos!" sau "Ne urmareste cineva...!". Sau Mei, caruia daca nu ii ziceai ca te'ai basit tragea pe nas si ultimul strop de... 'umezeala' din aer, dar cand ii ziceai asta, chiar daca n'o facusei, era foarte panicat, fugea...! =)) ("Vai, ce pu-ute!").
Imi amintesc cum copiam la un test la diriga, si eram cu Cristi in ultima banca, amandoi cu caietele deschise. Noi mereu ne retrageam mana, pana cand diriga (dupa ce vorbise continuu cu toti, si cu noi - in timpul testului) cica "Ia sa vad ce faceti voi, doar nu copiati?", si yo nu'mi mai bagasem mainile in banca de ceva timp. Am inghetat! S'a uitat diriga in banca, "Ah, aveti grija, hihi" (era in toane bune :O), si a plecat la catedra. Cand m'am uitat in banca aveam caietul inchis! Am ramas socat! Crisa reusise sa inchida caietele si nici macar nu observasem :O Dar mai stiti faza cu pisica?! =))
Daca ati uitat trebuie sa va amintesc ca (,) Cristi, inainte de a se imbaia, isi dadea mereu pisica jos de la subrat! ("Chhh! Meeeow!! Fff!")

Vaai, si faza cu biletul 'E o talpa pe tavan', dat din mana in mana, ne'a facut pe toti sa radem ora aia in ultimul hal!
Si mi'l amintesc si pe Spider'man!!! =)) Mereu intra la ora 'pe geam' (partea superioara, normal, venea cu capul in jos), isi dadea jos costumul si intra in rolul de profesor de religie.
Si Mavro :X Cu matematica lui de balta, cum sigur ar zice '311' :)) (ilu Cataa! <3) Care l'a recunoscut pe Sebi ca ar fi avut cel mai performant creier (matematic vorbind, cel putin - ce, nu'i asa?!), dar al meu ca fiind mai slab, dar 'turat' mai mult ii intrecea capacitatile zilnice ale lu' Nab (matematic vorbind in continuare).
Sau Bahrim'a? Care 3 ani ne'a pus sa facem analize sintactice si morfologice continuu, si noi mai faceam cate una in speranta ca Paunitza (geniala profesoara) avea sa'si revendice rolul pe care'l avusese intr'a 5'a. Cata romana ne'a bagat in cap fortat, atat de mult am iubit'o cu totii dupa si i'am sperat intoarcerea :-<
Ah, doamna Parvu...! Oo da... Ooo daa! Asa profesor de engleza rar gasesti! Ne facea sa invatam din placere, ne punea filme o data la cateva ore (putine!), si imi amintesc inca fiecare secventa din "Charlie and the Chocolate Factory", partea din "Zeitgeist" pe care ne'a aratat'o, dar si filmul acela cu omul redus mintal, care avea o fata incredibil de desteapta, pe care o facea des de rusine in mod inconstient si constant, insa ea il iubea, si la numai 10-11-12 ani ajunsese sa aiba ea grija de parintele ei, moral vorbind.
Dar doamna de fizica...? Oo da, niciodata nu i'am stiut numele, dar mereu am admirat'o: stia materia, ii placea sa'si invete elevii, era blanda cu ei si cam toti treceau cu media 10. Ciudat e insa ca aproximativ nimeni nu stia la fizica pe atunci! Si trebuie sa recunoastem, era o materie foarte usoara si (mie imi parea, cel putin) placuta... Dar cine mai vroia sa invete ceva nou cand stia ca va fi oricum rasplatit?!
Si in final, una din cele mai importante persoane: profesoara de muzica! Careia, de asemenea, nu i'am retinut numele, insa a fost o profesoara care a stiut ce sa faca in legatura cu copiii, a stiut sa aduca muzica alaturi de multi care o vroiau, si le'a oferit o sansa...! Ce dracu' ma, am fost 3-4 ani la rand cel mai bun cor comparativ cu celelalte generale :))) (macar din sectorul 2).
Revenind la amintiri, nu stiu cu care sa reincep, am zis atat de multe incat m'am pierdut printre profesori!
Ooo...! La ora Bahrim'ei, vai, cand am dat foc unei bucati dintr'un servetel, am suflat sa sting si bucatica aprinsa a intrat intr'un teanc de servetele, si o secunda mai tarziu eram cu ambele picioare in banca ca sa sting focul, panicat ca profesoara venea intamplator spre mine X_X "Ce miroase a ars???", toti: "De afara vine" (3 geamuri erau intamplator deschise! Asa da colectiv <3).
Ah, imi amintesc ultima mea zi de nastere sarbatorita cu adevarat, cand dupa 2 saptamani de soare a inceput grindina in timpul zilei, intunecandu'se in nici un minut. Eram la pinguini, alaturi de Nab, Ssa si Maria'sa, si am stat 10 minute acolo fara sa avem cum sa ne gasim niste adapost, am gasit ulterior acolo unde erau leaganele alea mari (unde era si toboganul ala mare - genial loc, muri'i'ar familia celui care a bagat leaganele care sunt si azi :|), si am plecat spre firma (daddy'o of Nab and Ssa) in timp ce noi abia vedeam la 20 de metri in fata noastra de grindina...
Nu o sa am cum sa uit niciodata cum am inceput sa frecventam Ciurea (ce nume!) si cum ne scoteam noi sosonii si sosetele si alergam pe langa tasnitoarele care udau verdeata parcului, si mai stiu cum Ana era cam singura fata care chiar intra sub dusul acela micut de apa din placere. Seba si Teni se intreceau mereu care ajunge mai repede inapoi, si castiga unul la fiecare 2 ture.
Era Heavenlike Ciurea pe atunci, dar de cand ne'a (i'a) luat la bataie mosu' ala atomic (pe Teni, Lolo si Cata) n'am mai trecut pe acolo. Inca imi amintesc privirea plina de agonie a Lolei, care era cazuta pe iarba. Cui nu ii era teama sa intervina? Macar nu am fugit ca celelalte gaini, si am luat ghiozdanele :-@ :)) :-< Urmari cu politia, sfaturi, si aia a fost ultima oara cand am fost in Ciurea!
Sunt multe altele de spus, mult prea multe, dar pic , e aproape 3 ce plm ... Si ca sa va fac pe plac, amintesc si de caine, dar doar atat zic!
Oricum, trebuie de recunoscut ca nu va voi uita niciodata, mereu am fost acolo impreuna mai mult sau mai putin. Am trait niste vremuri adevarate, in care nu conta telefonul pe care il ai pentru ca putini erau cei care isi permiteau sa vorbeasca la el.
Ne era frica de absente, si prima si singura oara cand am chiulit de la mate a fost prima oara cand am crezut ca totul va fi bine, si a iesit total invers, iar la germana cand ziceam ca plecam toti, jumatate se intorceau (cu Mei, logic !).
Invatam, mai mult sau mai putin, dar nu era cineva in grup mai presus. Eram cineva, pentru fiecare celalalt, si (cel putin in mintea mea) fiecare avea rolul bine stabilit, si nu puteam percepe grup fara toate literele sale (care nu sunt 4, sa stiti, sunt in jur de 10!)...
Erau alte vremuri, era alta viata... Eram alti oameni...

02:47
06.12.2011

09.08

Iar ma invaluie intunericul si ma las cuprins de val...
Pentru ca intunericul este felul meu de a zambi, prin el ma simt om, simt ca totul se poate intampla, prin el ma manifest si datorita lui trec peste fiecare zi, asteptand apusul soarelui spre a ma retrage pe balcon savurand tigarea cumparata sau confiscata care ma ajuta seara sa stau in pat normal.
Mi'as dori sa pot sa cutreier strazile dand la pedale in intuneric, in lipsa traficului si a grijilor care m'ar putea retine acasa, in lipsa telefonului si a parerilor parintesti care ma povatuiesc ca 'in intuneric se ascund cele mai oribile creaturi'! Ce sanse sunt sa se iveasca un batran tocmai la ora la care sunt eu in locul respectiv mort de beat care sa'mi dea cu sticla in cap (sa si nimereasca) si sa ma omoare pe strada fara niciun complex? De acord, parintele ajunge cu gandul la toate nenorocirile care s'ar putea intampla copilului, ce e drept, dar asta ar fi din lipsa de incredere, parerea mea.
De exemplu toti tinerii din ziua de azi prefera sa se distreze noaptea. In cel mai rau caz, daca au o bere si o tigara, sa stea pe bordura in fata blocului, sau 'la colt', in fata la X, etc. Si tot e placut! Sa stai, sa vorbesti cu colegul de conversatie pe care abia il vezi in lumina palpainda a felinarului, totul intr'o liniste foarte placuta si crescand imunitatea fata de fobiile intunericului pe zi (seara) ce trece.
Ca apare un mos beat care traverseaza strada abia stiind ca e treaz, nu il vad sa se gandeasca el sa se ia de cei trei (sau chiar doi) tipi care se afla pe o masina barfind, cat timp nu ii cunoaste, nu ii vede, nu stie ce 'unelte' pot avea la ei si de ce sunt in stare, si nu poate tine ochii pe un punct fix mai mult de o secunda...
Intunericul e un refugiu, o refulare si un raspuns pentru toate intrebarile. Creierul meu functioneaza mai bine pe inserat, in eventualul sunet de greieri, decat pe tot parcursul zilei!
Si cu siguranta i se pot atribui mult mai multe atribute care incep cu 'r', si asta numai pentru ca am facut referire la aceste cuvinte (repaos, relaxare, renastere, revenire, etc.), pentru ca, de altfel, se pot gasi o multitudine de alte cuvinte care sa defineasca placerea de a sta intr'un intuneric relativ, si nu absolut, dar am pus punctul pe 'r'.
Din intuneric se nasc cele mai profunde vise si cosmaruri, defecte ale constiintei si sentimente nemaiintalnite, din intuneric se face viata, si in intuneric dispare in timp ce strabate mult mai multe poteci intunecate decat oricare alte poteci laolalta. Cinste si dragoste, tradare si ura, melancolie, dor, frica, durere, toate se nasc si aprofundeaza in intuneric, tragandu'l pe respectiv dupa ele...
Intunericul constituie universul meu.

00:00
09.08.2011


Si intuneric se facu!
END!!!

"[...]" = perioada mai lunga de timp

 "(...)" = o parte neimportanta din conversatie

Intamplari enumerate in ordine cronologica:
1. Stresat de o apucatura a tatei, urmata de una a mea, ma refugiez in pod aprizandu'mi tigara. O sting, si apare ea la intrare zicand ofensata ca am fumat. [...]
'Nu stii ce gandesc' zic.
'Pai da, ma rog (...)' zice.
'Ciar NU stii ce gandesc...'
Fata mirata, inchei rapid discutia si o ignor.
2. Mananc. Vine ea la masa.
'Auzi, tu ce ai vrea sa te faci cand o sa fii mare?'
'?!?' - eu.
'Pai, ai vrea sa fii chirurg de exemplu? Sa operezi oameni? (... ceva cu sange in exces, nu'mi amintesc exact)
'Nu... cred..... De ce?' (...)
'Tie de ce iti e frica?' zice.
'Adica??'
'De ce iti e tie frica?'
'In acest moment nu imi e frica de nimic.' raspund, rece.
'De nimic? (aprob) Nici de moarte?'
'In acest moment nimic...'
'(Relativ mirata) Nici de moarte?'
'...'
'Sa stii ca ai avut dreptate: nu stiu ce gandesti' [...]
Inchei discutia cat mai repede si intru in camera mea. Caietul... Caietul era intr'o alta pozitie fata de cum il lasasem...
3. (...) 'Si ca sa reusesti ar trebui sa fii printre cei optimisti' zice el. 'Tu unde crezi ca te aflii acum?'
'(Rezumat) La mijloc. Lucrurile pozitive si cele negative sunt de o greutate egala.' raspund.
'... Si ar trebui sa scapi de gandurile negative. Ce scrii (confirmarea pentru banuiala referitoare la inceputul discutiei anterioare) nu te ajuta in privinta asta. De ce scrii in asa fel?'
'Ma descarc.' zic, sec.
'Te descarci de...?! Ai prea multe probleme pe cap? Te asteapta copiii infometati acasa si nu stiu eu?' ma intreaba el pe un ton din ce in ce mai sarcastic. 'De ce scrii numai cu moarte, morti, si din astea? De ce asa rece?'
'Stii, atunci cand scriu un cuvant incep crearea unui nou univers. Si asta ma duce mai departe. Din universul meu fac orice, si "testez" orice pe el, in el. E foarte placut. Si ma ajuta sa ma relaxez deseori.' gasesc eu o explicatie data ulterior (dupa perioada in care vedeam totul 'negru') intrebarii "De ce scriu asa?".
[...]

Sincer? Ma descarc pur si simplu, pentru ca numai asa o pot face. Nu pot sa rostesc mai mult de 2 propozitii fara a se intelege orice altceva decat ceea ce am vrut sa zic, si de aici reprosuri, discutii in contradictoriu, etc.
Cum altfel sa fac? Sa comunic cu voi doi? Ma bucur ca e o intrebare retorica deoarece si aici s'ar fi inteles foarte multe lucruri asa cum vi s'ar fi ivit voua in minte.
Iar asta ce explica? Faptul ca nu ati vorbit cu mine. Faptul ca nu ascultati nici macar in rarele ocazii in care am nevoie sa vorbiti cu mine. Faptul ca nu cunoasteti macar o trasatura de caracter a unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei (asta ca sa nu zicem fizica), si dintr'a 3'a nu stiti ce inseamna o zi obisnuita de'a mea la scoala. Nu puneti la socoteala cea mai mica nevoie pe care o am, dar aveti pretentii sa va calc pe urme nestiind de fapt ca nu ma cunoasteti deloc.
Si daca tot ce zic e neimportant, iar prietenii de la varsta asta sunt facuti ca sa dispara imediat cautand altii pentru a'si forma caracterul... Mie ce imi ramane de facut?
Sunt si eu om, totusi...
Sunt om...!


Si intuneric se facu!
END!!!