Geme inima, sufletu`mi tremura, si retraiesc momentele de bucurie pe care simt ca trebuie sa mi le amintesc. Prea mare e legatura asta cu trecutul, prea mult ma amageste si ma inchide si mai mult in mine. Tip in mintea mea din cauza ranilor care nu se vor vindeca vreodata. Hah, mi`ar fi placut sa nu fiu atat de rezistent, si in momentul asta as fi fost in viata datorita aparatelor, sau sa nu am cum sa simt.
E in regula oricum, ultima specificata va avea loc curand, caci nu ma pot bucura de prezent in momentele in care as putea profita de ocazie, si voi fi doar obiectiv vorbind despre simtirea dragostei. Disper, nu ma mai suport din punctele astea de vedere. Vreau sa traiesc, sa nu ignor, sa pot avea placerea de a vrea sa vorbesc cu toti.
Vreau sa simt dragostea!! Vreau ca totul sa fie perfect si sa nu imi simt inima crapand de fiecare data cand ma gandesc ca 'parea perfect!'. In orice caz, de altfel. Nu merit atat, e ok, inteleg, dar de ce trebuie sa am constiinta ncarcata si invinovatindu`ma sa nu mai am cum sa simt asta din cauza sentimentalismului care nu mai suporta.
Cedez.
In caderea mea intind mana, dar nu se afla nimeni la capatul ei pt a ma convinge ca gresesc facand asta...
Si intuneric se facu!
END!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai grija ce scrii...! :)