Tremurand in ceata adancului meu, zambind ciudat cu ochii atintiti asupra unui punct, privind in gol, astept ca bolnava creatie a mintii mele sa ia forma. Oare cum se va manifesta de data asta?
Gerul ma copleseste, durerea imi macina constant si evident creierul, iar eu nu vreau sa incerc sa fac fata...
Cum ar fi ca psihicul meu sa poata actiona la un procentaj mai mare si sa poata percepe macar 'vocile'?
Dintotdeauna m`a amuzat expresia 'Prietenii mei nu sunt imaginari, doar ca nu`i vedeti voi.'. Analizand aceasta afirmatie, de ce nu poate fi adevarata? Nu ma refer la aurolacii care se bataiein fata si in spate in tramvaie pt un ban, sau la oamenii marcati dupa anumite evenimente care i`au ucis (psihic), nu ma refer nici la cei posedati. E cu totul altceva...
Inainte de a continua cu asta, as vrea sa va spun 2`3 cuvinte despre idolul nostru, al crestinilor, Dumnezeu. Daca`mi dati voie sa`i spui 'idol', foarte bine, daca nu nici ca`mi pasa, caci sunt ideile mele relatate aici. Ce este de fapt Dzeu, daca nu un idol, stiind ca .....?
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ.
Ca in fiecare mitologie, exista zei care explica lucrurile pe care oamenii nu le pot intelege, pt ca nu cunosc multe si cauta explicatiile astea in zei, asa ca intrebarile la care nu stim sa raspundem se rezolva zicand, in cazul nostru, 'Dumnezeu'.
Sa o luam altfel, ce/cine/cum este Dzeu?? Daca intrebi pe cineva cu opinie proprie finisata iti poate explica religia ca si cum ar avea totala dreptate, si aduce o multitudine de evenimente in sustinerea parerii sale, evenimente la care a participat sau nu.
Cea mai plauzibila, totusi, mi se pare a tatei, si el si`a format`o cu ajutorul mai multor intamplari in principal din viata lui. Exemplul lui concret in legatura cu asta a stat alaturi de el in jur de 10 ani, pana aproximativ acum 10 ani, pana cand un accident tragic a curmat aceasta rutina superioara dpdv al oricarui aspect ce priveste legatura unui cuplu.
Ipoteza lui sustine ca Dzeul din 'ziua de astazi' este o 'masa' spirituala la care au acces toate sufletele, si prin care acestea pot 'intra in intimitatea' celorlalte spirite. Aceasta masa supranaturala confera orice informatie cititorilor ei, prin intermediul tuturor celorlalte spirite. Caci asta sunt spiritele, si se hranesc cu informatie. Toate sunt atotcunoscatoare si atotputernice, dar trupul limiteaza aceste abilitati si le modifica in functie de structura sa in primul rand cerebrala, si probabil din cauza lui sunt si exceptii de suflete care nu revin la forma lor initiala. Principala idee este ca poti face absolut orice vrei in/din lumea asta, dar atata timp cat creierul este destul de dezvoltat in aceasta privinta si iti permite perceperea legaturii aceleia anume, caci, luand`o astfel, fiecare dintre noi poate fi un mic dzeu. Poti ucide cu privirea, iti poti face sclavi controlati mental, ba chiar poti aduce un om la disperare, provocandu`i dureri de neimaginat (ca atunci cand te lovesti si nu simti nimic - nu ajunge durerea la creier; dar procesul incers, provoci creierului durerile, ale caror rai eventual chiar pot aparea). Poti! Orice...
Si revenind la comunicarile... O.o dintre lumi, cine spune ca e eronat sa colaborezi cu un atotcunoscator care iti spune sa faci una sau alta, chiar si sa omori pe cineva, acela a avut un scop de a ajuns la aceste decizii capitale, din nou, nu ma refer la psihopati, posedati s.a.
Daca spune cineva ca 'i s`a spus' si ezita in a da mai multe detalii mie`mi apare un semn al intrebarii in minte, nu un semnul exclamarii ('nebun, clar'). Caci, intr`adevar, am vazut pe cineva in autobuz, si semnul meu de intrebare s`a ivit!
E vorba despre o batranica (pe la un 70 de ani) care s`a asezat in clasicul 143, pentru cei care il cunosc, pe un scaun de la geam, in spate, pe partea stanga, in fata mea (binecunoscutele 4 scaune, fata in fata, 2 cate 2). Si a inceput sa vorbeasca (?) probabil singura, privind pe geam, in gol (??). Si pe tot timpul parcurgerii a 3 statii de masina raspundea la intrebari, asta a fost evident cand spunea "Copiii!? Da, sunt bine, la casele lor..." s.a.m.d. . Nu`l cunosteam pe partenerul de discutie dar, deasemenea, banuiam ca stiu cine ar putea fi din vorbele batranei, caci doua dintre cele mai rostite cuvinte, si singurele in vocativ, erau 'Maica Tereza'. Totul era mult prea logic, in afara prezentei si a vocii celui cu care vorbea batranica. Intrebarile pe care le punea, coerenta, timpul in care dadea raspunsuri, pana si seriozitatea din ochii sau imi dadeau de inteles existenta categorica a doua persoane (persoane?!) ce purtau un dialog.
Pe unii cred ca ii amuza, mi se pare totusi normal, dar de fapt de ce radem? Ei sunt atat de indiferenti cu parerea noastra incat felul lor superior de a gandi nu le poate permite sa se simta jigniti de prostia de care da dovada majoritatea, fiind amuzata de aceste lucruri pe care nu si le poate explica...
marți, 2 noiembrie 2010
marți, 28 septembrie 2010
Poezie fara nume :-j
Privind un chip retras ce`n apa se iveste
Admir, fiind mirat, ca si el ma priveste.
Dara nu`i persoana, si nu e vreun peste:
Caci e pustiu. In mare, nimic nu se zareste.
E singur, trist, privirea`i goala de durere
Comunica direct cu gandurile mele...
Prin murmurul apei incearca sa imi zbiere
Ca el, in viata lui, a incetat sa spere.
Acum stau doar cu mine, parasit, in zare.
Lumea... nu ma mai are in gandurile sale.
Prefer sa stau alaturi de persoana care,
Avand un suflet sincer, intelegere mai are:
Eu.
Admir, fiind mirat, ca si el ma priveste.
Dara nu`i persoana, si nu e vreun peste:
Caci e pustiu. In mare, nimic nu se zareste.
E singur, trist, privirea`i goala de durere
Comunica direct cu gandurile mele...
Prin murmurul apei incearca sa imi zbiere
Ca el, in viata lui, a incetat sa spere.
Acum stau doar cu mine, parasit, in zare.
Lumea... nu ma mai are in gandurile sale.
Prefer sa stau alaturi de persoana care,
Avand un suflet sincer, intelegere mai are:
Eu.
duminică, 19 septembrie 2010
Povestea mea :)
Pana la urma continui povestea, dar doar atat pot scrie aici pe blog... :-)
E varianta editata,totusi daca descoperiti greseli va rog sa imi spuneti si mie care sunt....
Fugeam… Totul era intunecat, nu era nimic in preajma mea in afara pamantului. Ba da, totusi, mai era ceva ce nu puteam vedea, dar stiam ca ma urmareste. Era frig, abia de imi mai simteam picioarele, insa acestea nu se opreau. Nu aveau curajul sa o faca. Daca nu ma miscam o clipa urma sa raman paralizat de oboseala.
Apoi m-am lovit de ceva. Am cazut, dar intr-o secunda eram inapoi in picioare privind ce imi oprise fuga. Era un zid, asta era evident, dar in intunericul acela nu puteam distinge daca era doar in dreptul meu sau nu (un copac in mijlocul desertului, wow).
Deodata am inghetat realizand ca un moment am uitat de ce fugeam. M-am intors usor. Era chiar in fata mea, acel chip asa de familiar, cu un zambet siret in coltul gurii.
Continuarea a 16 ani de viata depindeau de acel moment. Puteam citi in expresia acelei fete ceea ce urma sa-mi faca, care atunci s-a pornit usor, mergand pas cu pas, catre mine. Apoi, simtindu-i rasuflarea asa de aproape, am inchis ochii.
Am deschis pleoapele intr-o lumina orbitoare, asa ca am pus mana in dreptul lor pana sa ma obisnuiesc cu lumina. O silueta statea langa pat, dar nu puteam distinge cine era din cauza luminii pe care o emana.
Usa se deschise si lumina din camera disparu odata cu silueta, astfel ca mai puteam vedea doar cateva raze ce intrau prin draperiile trase.
-Keith? Esti bine? zise mama aprinzand becul si venind langa mine aproape panicata.
-Da, mama, i-am raspuns, ce s-a-ntamplat?
-Te-am auzit urland. Era cineva aici?
M-am gandit un moment la acel cineva luminos care disparuse cand intrase ea in camera, dar i-am raspuns:
-Nu, am avut un cosmar cred. Nu-mi amintesc prea bine… Cat e ceasul?
-6 si un pic. Te mai culci?
-Nu cred ca mai pot dormi, o sa incerc totusi.
Mama a iesit, urandu-mi somn usor si lasandu-ma singur in incercarea de a-mi aminti ce tocmai visasem.
Am ajuns la scoala fara sa se intample altceva important in rest. Nu-mi aminteam nimic referitor la persoana din vis (cosmar – probabil revelatie). Primele 2 ore au trecut imediat si m-am trezit mergand spre sala de mese impreuna cu prietenul meu cel mai bun si iubita lui. Obisnuia sa se imprieteneasca foarte bine cu cele cu ochii albastri. Nu intelegeam cu ce e el mai … frumos si atractiv ca un altul (nu neaparat eu) din liceu de toate fetele il placeau tocmai pe el. Eram mandru sa fiu prietenul lui cel mai bun unul dintre motive era ca e asa de cunoscut, atat in randul fetelor, cat si in randul baietilor gelosi si invidiosi. Insa era, chiar si cu toate fetele pe cap, un prieten de baza pe al carui umar ma puteam sprijini si renunta la orice plan ca sa-mi dea o mana de ajutor. Parintii lui erau despartiti si mama lui, cu care statea, lucra cu jumatate de norma la un magazin de cosmetice, insa ar fi facut orice (adica intr-adevar orice) pentru un banut in plus. Deseori lipsea de acasa sau venea tarziu si niciodata nu gatea. Dar, in orice caz, nu aveai cum sa o vezi zicandu-i lui Bob (prietenul meu – fiul ei) ‘nu face aia!’, ‘nu face aialalta!’. Erau oameni respectabili totusi, timpul insa nu era de partea lor. Pastrau curatenia in casa, faceau cumparaturile regulat, ba chiar aveau si menajera. Insa amandoi aveau firea rebela. Pareau ca sufera de claustrofobie din punctual de vedere al casei lor. Relatia lor era mai mult una de genul ‘hei, colega’, si nicidecum ‘mama, te rog’, ‘fiule, invata mai bine’. Bob avea locul lui unde verifica ce bani de buzunar ii lasa parintele, intelegea foarte bine atunci cand nu erau bani si nu insista in aceasta privinta, ba chiar mai aducea chiar mai aducea si el din lucrurile marunte pe care le facea, precum dusul fursecurilor si altele. Aducea mereu fete acasa, in ciuda varstei sate, elev de clasa a X-a.
Revenim asadar la poveste. Mergeam eu, cu Bob si cu Georgia catre sala de mese, ei doi tot sarutandu-se si giugiulindu-se. Acolo intrati, am putut sa vad toata lumea din scoala adunata pe grupuri: tocilarii, rockerii, emoistii, si grupul de a XII-a format din doar 3 copii, insa care faceau orice pentru o cearta, doar sa dea cativa pumni, si care in acel moment ii luau pranzul unuia caruia ii intarziasera prietenii cred, caci statea singur la masa.
Ne-am pus frumos la o masa si mancam linistat (acuma depinde cat de linistit se poate spune ca mancau cei 2 printre giugiulelile lor). apoi a venit ea la masa, langa mine. Parul i-a cazut intr-o parte, pe umarul meu, moment in care i-am inspirat mirosul de capsune al samponului pe care probabil in folosea. A inceput sa barfeasca cu Georgia despre una, despre alta, iar eu ii ascultam foarte concentrat glasul, si surasul cristalin. O cunosteam de mai bine de 10 ani pe aceasta fata, Elisabeth, vecina de peste drum, insa niciodata nu i-am dat de inteles acele sentimente profunde si foloseam diverse masti expresive care-mi pastrau chipul placid atunci cand ma atingea delicat sau cand imi vorbea dulce, desi inima mea se strangea puternic ori tresarea. Prezenta ei ma bruia, ma pierdeam in ganduri atunci cand venea langa mine, insa mereu imi pastram o fata inexpresiva, astfel ca ma obisnuisem cu acest ultim fapt.
Clopotelul suna. Eram ultimii la iesire, eu ma gaseam in spatele celor 3, cand o forta supranaturala m-a tras inapoi, la cel putin 20 de metrii in spate, intr-o fractiune de secunda. Am zarit o silueta transparenta care aparuse apparent de nicaieri (ochii insa erau rosii, luminosi, de-i vedeam prin ceafa sa) trecand dupa ei si usile se inchisera brusc, dar silentios. Am ramas un moment pe loc, socat. Era ca si cum toate se miscasera in fata mea in timp ce eu stateam, caci nu simtisem nimic atingandu-ma.
-Grabeste-te! mi-a spus o voce dinspre cantina (cealalta iesire din sala). Grabeste-te sa fugi. Invoca-ma imediat ce esti in siguranta.
Acum puteam observa mai bine: era un barbat care statea drept, in usa cantinei. El era cel care-mi spusese cele de mai sus.
-Poftim? am zis.
Lumina incepu sa clipeasca si cand, urmatorul moment, se reaprinse, barbatul disparuse.
Apoi infernul se dezlantui. Zbierate lungi se auzeau de peste tot de-ti inundau creierul cu spaima. Am fugit catre usa de la cantina, insa imediat dupa aceasta zbura in bucati catre toate colturile inceperii, focul iesind puternic, amenintator, inspre mine. Am luat-o la goanna spre holul principal, in timp ce geamurile din sala se spargeau de la alte explozii. Am trecut de usa si am fost socat de scena ce se contura in fata mea: sangele domnea in acel devastator peisaj. Bucati din trupuri omenesti se aflau peste tot cu tot felul de lucruri infipte in ele. Georgia se afla ceva mai departe, paralizata pe burta, in timp ce doua creaturi cu ochi rosii se infruptau din spatele ei. Am inceput sa alerg catre iesire. Aveam mana dreapta dusa la gura caci ceea ce vedeam imi intorcea stomacul pe dos. Incepeam sa ma intreb daca nu ma vor ataca pana sa ies, insa, in fuga mea, am zarit-o pe Georgia deschizand ochii dintr-o data intr-un zbiarat indurerat si, dand din maini puternic, se intoarse cu fata in sus incercand sa loveasca pe atacatorii sai. Prima creatura din cele doua bufni, probabil unghiile Georgiei atinsesera vreun punct sensibil, insa cea de-a doua o readuse la tacere. Trecand prin zona aceea am dat un picior in aer sperand sa lovesc ceva anume. Sutul meu a avut success, caci o alta bufnitura aproape ma izbi de perete. M-am grabit sa-mi continui drumul si l-am colectat pe parcursul lui si pe Bob care, spre norocul meu, era intins pe jos in drumul. Erau slabe sanse la inceput dupa parerea mea sa mai fie in viata in marea aceea de membre si organe, insa era acolo, aproape inconstient si intr-o bucata, dar viu! I-am dus mana pe dupa gatul meu si l-am luat de sold, ca sa pot continua drumul mai usor in ciuda faptului ca il tineam si pe el.
-Mai spune-mi o data.
Eram in casa la Bob. Ca de obicei, aceasta era goala in afara noastra. Ne gaseam mai exact in baie, pansandu-l pe prietenul meu si scotand cioburile de pe mana lui dreapta, pe care cazuse.
Am inceput asadar sa-i zic, a patra oara, ce tocmai se intamplase. Eram amandoi socati si confuzi de cele la care participasem mai mult sau mai putin.
El tocmai ce iesise din sala de mese si Elisabeth o luase mai inainte, fiind grabita probabil. Apoi a simtit ceva ce l-a facut sa se intoarca si aproape imediat dupa ce a vazut niste ochi rosii a simtit o puternica lovitura in piept si s-a simtit purtat prin aer, din pricina puterii acelei lovituri, foarte departe de locul cu pricina. Inainte sa lesine a mai vazut o sumedenie de perechi de ochi rosii si copii care erau tarati pe jos si carora le erau smulse brate si picioare (de cine, nu prea avea cum sa-si dea seama, caci nu era ceva uman), apoi intuneric, pana sa se simta ridicat si dus afara.
Am simtit atunci ca eram amandoi implicati in ceva ce avea sa urmeze…
E varianta editata,totusi daca descoperiti greseli va rog sa imi spuneti si mie care sunt....
Fugeam… Totul era intunecat, nu era nimic in preajma mea in afara pamantului. Ba da, totusi, mai era ceva ce nu puteam vedea, dar stiam ca ma urmareste. Era frig, abia de imi mai simteam picioarele, insa acestea nu se opreau. Nu aveau curajul sa o faca. Daca nu ma miscam o clipa urma sa raman paralizat de oboseala.
Apoi m-am lovit de ceva. Am cazut, dar intr-o secunda eram inapoi in picioare privind ce imi oprise fuga. Era un zid, asta era evident, dar in intunericul acela nu puteam distinge daca era doar in dreptul meu sau nu (un copac in mijlocul desertului, wow).
Deodata am inghetat realizand ca un moment am uitat de ce fugeam. M-am intors usor. Era chiar in fata mea, acel chip asa de familiar, cu un zambet siret in coltul gurii.
Continuarea a 16 ani de viata depindeau de acel moment. Puteam citi in expresia acelei fete ceea ce urma sa-mi faca, care atunci s-a pornit usor, mergand pas cu pas, catre mine. Apoi, simtindu-i rasuflarea asa de aproape, am inchis ochii.
Am deschis pleoapele intr-o lumina orbitoare, asa ca am pus mana in dreptul lor pana sa ma obisnuiesc cu lumina. O silueta statea langa pat, dar nu puteam distinge cine era din cauza luminii pe care o emana.
Usa se deschise si lumina din camera disparu odata cu silueta, astfel ca mai puteam vedea doar cateva raze ce intrau prin draperiile trase.
-Keith? Esti bine? zise mama aprinzand becul si venind langa mine aproape panicata.
-Da, mama, i-am raspuns, ce s-a-ntamplat?
-Te-am auzit urland. Era cineva aici?
M-am gandit un moment la acel cineva luminos care disparuse cand intrase ea in camera, dar i-am raspuns:
-Nu, am avut un cosmar cred. Nu-mi amintesc prea bine… Cat e ceasul?
-6 si un pic. Te mai culci?
-Nu cred ca mai pot dormi, o sa incerc totusi.
Mama a iesit, urandu-mi somn usor si lasandu-ma singur in incercarea de a-mi aminti ce tocmai visasem.
Am ajuns la scoala fara sa se intample altceva important in rest. Nu-mi aminteam nimic referitor la persoana din vis (cosmar – probabil revelatie). Primele 2 ore au trecut imediat si m-am trezit mergand spre sala de mese impreuna cu prietenul meu cel mai bun si iubita lui. Obisnuia sa se imprieteneasca foarte bine cu cele cu ochii albastri. Nu intelegeam cu ce e el mai … frumos si atractiv ca un altul (nu neaparat eu) din liceu de toate fetele il placeau tocmai pe el. Eram mandru sa fiu prietenul lui cel mai bun unul dintre motive era ca e asa de cunoscut, atat in randul fetelor, cat si in randul baietilor gelosi si invidiosi. Insa era, chiar si cu toate fetele pe cap, un prieten de baza pe al carui umar ma puteam sprijini si renunta la orice plan ca sa-mi dea o mana de ajutor. Parintii lui erau despartiti si mama lui, cu care statea, lucra cu jumatate de norma la un magazin de cosmetice, insa ar fi facut orice (adica intr-adevar orice) pentru un banut in plus. Deseori lipsea de acasa sau venea tarziu si niciodata nu gatea. Dar, in orice caz, nu aveai cum sa o vezi zicandu-i lui Bob (prietenul meu – fiul ei) ‘nu face aia!’, ‘nu face aialalta!’. Erau oameni respectabili totusi, timpul insa nu era de partea lor. Pastrau curatenia in casa, faceau cumparaturile regulat, ba chiar aveau si menajera. Insa amandoi aveau firea rebela. Pareau ca sufera de claustrofobie din punctual de vedere al casei lor. Relatia lor era mai mult una de genul ‘hei, colega’, si nicidecum ‘mama, te rog’, ‘fiule, invata mai bine’. Bob avea locul lui unde verifica ce bani de buzunar ii lasa parintele, intelegea foarte bine atunci cand nu erau bani si nu insista in aceasta privinta, ba chiar mai aducea chiar mai aducea si el din lucrurile marunte pe care le facea, precum dusul fursecurilor
Revenim asadar la poveste. Mergeam eu, cu Bob si cu Georgia catre sala de mese, ei doi tot sarutandu-se si giugiulindu-se. Acolo intrati, am putut sa vad toata lumea din scoala adunata pe grupuri: tocilarii, rockerii, emoistii, si grupul de a XII-a format din doar 3 copii, insa care faceau orice pentru o cearta, doar sa dea cativa pumni, si care in acel moment ii luau pranzul unuia caruia ii intarziasera prietenii cred, caci statea singur la masa.
Ne-am pus frumos la o masa si mancam linistat (acuma depinde cat de linistit se poate spune ca mancau cei 2 printre giugiulelile lor). apoi a venit ea la masa, langa mine. Parul i-a cazut intr-o parte, pe umarul meu, moment in care i-am inspirat mirosul de capsune al samponului pe care probabil in folosea. A inceput sa barfeasca cu Georgia despre una, despre alta, iar eu ii ascultam foarte concentrat glasul, si surasul cristalin. O cunosteam de mai bine de 10 ani pe aceasta fata, Elisabeth, vecina de peste drum, insa niciodata nu i-am dat de inteles acele sentimente profunde si foloseam diverse masti expresive care-mi pastrau chipul placid atunci cand ma atingea delicat sau cand imi vorbea dulce, desi inima mea se strangea puternic ori tresarea. Prezenta ei ma bruia, ma pierdeam in ganduri atunci cand venea langa mine, insa mereu imi pastram o fata inexpresiva, astfel ca ma obisnuisem cu acest ultim fapt.
Clopotelul suna. Eram ultimii la iesire, eu ma gaseam in spatele celor 3, cand o forta supranaturala m-a tras inapoi, la cel putin 20 de metrii in spate, intr-o fractiune de secunda. Am zarit o silueta transparenta care aparuse apparent de nicaieri (ochii insa erau rosii, luminosi, de-i vedeam prin ceafa sa) trecand dupa ei si usile se inchisera brusc, dar silentios. Am ramas un moment pe loc, socat. Era ca si cum toate se miscasera in fata mea in timp ce eu stateam, caci nu simtisem nimic atingandu-ma.
-Grabeste-te! mi-a spus o voce dinspre cantina (cealalta iesire din sala). Grabeste-te sa fugi. Invoca-ma imediat ce esti in siguranta.
Acum puteam observa mai bine: era un barbat care statea drept, in usa cantinei. El era cel care-mi spusese cele de mai sus.
-Poftim? am zis.
Lumina incepu sa clipeasca si cand, urmatorul moment, se reaprinse, barbatul disparuse.
Apoi infernul se dezlantui. Zbierate lungi se auzeau de peste tot de-ti inundau creierul cu spaima. Am fugit catre usa de la cantina, insa imediat dupa aceasta zbura in bucati catre toate colturile inceperii, focul iesind puternic, amenintator, inspre mine. Am luat-o la goanna spre holul principal, in timp ce geamurile din sala se spargeau de la alte explozii. Am trecut de usa si am fost socat de scena ce se contura in fata mea: sangele domnea in acel devastator peisaj. Bucati din trupuri omenesti se aflau peste tot cu tot felul de lucruri infipte in ele. Georgia se afla ceva mai departe, paralizata pe burta, in timp ce doua creaturi cu ochi rosii se infruptau din spatele ei. Am inceput sa alerg catre iesire. Aveam mana dreapta dusa la gura caci ceea ce vedeam imi intorcea stomacul pe dos. Incepeam sa ma intreb daca nu ma vor ataca pana sa ies, insa, in fuga mea, am zarit-o pe Georgia deschizand ochii dintr-o data intr-un zbiarat indurerat si, dand din maini puternic, se intoarse cu fata in sus incercand sa loveasca pe atacatorii sai. Prima creatura din cele doua bufni, probabil unghiile Georgiei atinsesera vreun punct sensibil, insa cea de-a doua o readuse la tacere. Trecand prin zona aceea am dat un picior in aer sperand sa lovesc ceva anume. Sutul meu a avut success, caci o alta bufnitura aproape ma izbi de perete. M-am grabit sa-mi continui drumul si l-am colectat pe parcursul lui si pe Bob care, spre norocul meu, era intins pe jos in drumul. Erau slabe sanse la inceput dupa parerea mea sa mai fie in viata in marea aceea de membre si organe, insa era acolo, aproape inconstient si intr-o bucata, dar viu! I-am dus mana pe dupa gatul meu si l-am luat de sold, ca sa pot continua drumul mai usor in ciuda faptului ca il tineam si pe el.
-Mai spune-mi o data.
Eram in casa la Bob. Ca de obicei, aceasta era goala in afara noastra. Ne gaseam mai exact in baie, pansandu-l pe prietenul meu si scotand cioburile de pe mana lui dreapta, pe care cazuse.
Am inceput asadar sa-i zic, a patra oara, ce tocmai se intamplase. Eram amandoi socati si confuzi de cele la care participasem mai mult sau mai putin.
El tocmai ce iesise din sala de mese si Elisabeth o luase mai inainte, fiind grabita probabil. Apoi a simtit ceva ce l-a facut sa se intoarca si aproape imediat dupa ce a vazut niste ochi rosii a simtit o puternica lovitura in piept si s-a simtit purtat prin aer, din pricina puterii acelei lovituri, foarte departe de locul cu pricina. Inainte sa lesine a mai vazut o sumedenie de perechi de ochi rosii si copii care erau tarati pe jos si carora le erau smulse brate si picioare (de cine, nu prea avea cum sa-si dea seama, caci nu era ceva uman), apoi intuneric, pana sa se simta ridicat si dus afara.
Am simtit atunci ca eram amandoi implicati in ceva ce avea sa urmeze…
miercuri, 15 septembrie 2010
29.07
E despre senzatia aia de disperare, de fiecare data cand e intuneric, de fiecare data cand aud un geamat, sau orice alta actiune ce ma adanceste in durerea mea, in creierul meu, in mine. In momentul asta fata cu care comunica varul meu e intr`o criza de depresie, si plange in hohote, si e socata de ele... Imi e mila de ea, insa lucrurile alea ma ajuta pe mine, imi dau... putere, imaginatie, imi dau o noua imagine a lumii, si pt tentatiile pe care as vrea sa le traiesc.
De exemplu, cum ar fi sa omori un om?
Cum ar fii sa`i auzi zbiaratele, gemetele, rugamintile, sa`l auzi zicand 'dc faci asta?', sau 'am familie, te implor'. Multi considera asta o idee macabra, a unui psihopat...
Ciudat e ca asa cred si eu, si ca oricat de bizar ar fi (si`mi dau seama), vreau sa aflu sentimentul pe care il am in momentul in care viata se scurge din ochii celui pe care il cioplesc.
Vreau sa simt disperarea mea in momentul respectiv, sau placerea, sau senzatia aia cu totul diferita, pe care nu toate mintile o nascocesc...
To be continued... (:-j)
De exemplu, cum ar fi sa omori un om?
Cum ar fii sa`i auzi zbiaratele, gemetele, rugamintile, sa`l auzi zicand 'dc faci asta?', sau 'am familie, te implor'. Multi considera asta o idee macabra, a unui psihopat...
Ciudat e ca asa cred si eu, si ca oricat de bizar ar fi (si`mi dau seama), vreau sa aflu sentimentul pe care il am in momentul in care viata se scurge din ochii celui pe care il cioplesc.
Vreau sa simt disperarea mea in momentul respectiv, sau placerea, sau senzatia aia cu totul diferita, pe care nu toate mintile o nascocesc...
To be continued... (:-j)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)